Antena 3 CNN Actualitate Avertismentul salvamontiştilor: Sunt urşi pe trasee turistice! Tot mai mulţi sunt văzuţi în apropierea potecilor

Avertismentul salvamontiştilor: Sunt urşi pe trasee turistice! Tot mai mulţi sunt văzuţi în apropierea potecilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:40 20 Mar 2024 Modificat la 16:40 20 Mar 2024

Reprezentanţii Salvamont Neamţ arată, miercuri, într-o postare pe Facebook, că, în ultimele zile, s-a semnalat prezenţa unui număr din ce în ce mai mare de urşi, atât în proximitatea zonelor montane de intravilan, cât şi a potecilor turistice.

Ca urmare, aceştia transmit mai multe recomandări pentru a preveni eventuale incidente.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu circule decât în grup şi niciodată dupa lăsarea întunericului, să nu părăsească potecile turistice şi/ sau drumurile publice, să nu interacţioneze cu animalele, să nu le hrănească şi să nu se apropie pentru a le filma sau fotografia, să nu lase descuiate pe timpul nopţii uşile caselor şi ale exploataţiilor gospodăreşti (grajduri, saivane, depozite de furaje), să nu parcheze maşinile decât în zone permise şi să nu lase alimente sau dulciuri în autovehicul.

În plus, cei care observă un urs în apropierea sau în gospodărie trebuie să sune imediat la 112.

Salvamontiştii explică faptul că, în această perioadă, urşii ieşiţi din hibernare sunt flămânzi şi posibilitatea de procurare a hranei este foarte redusă, ceea ce creşte agresivitatea animalelor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole