Pentru că sezonul de iarnă va debuta în curând, Salvamont România a transmis câteva măsuri pe care turiștii să le cunoască dacă sunt martori la un accident pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă.
„Nu intrați în panică. Protejati victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate in X la 4-5 metri în amonte.
Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – 0SALVAMONT – 0725826668.
Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoaca afecțiuni medicale imediate.
Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloana necesitând imobilizare și transport adecvat .
Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți menavrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
Discutați cu victima și observati daca este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament.
Identificați locul hemoragiei si incercați să faceți compresie. Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
Protejați termic persoana accidentată, discutați permenent cu ea, urmariți o eventuală schimbarea culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont”, transmite pe Facebook Dispeceratul Național Salvamont.
Postarea punctează că echipele Salvamont sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.