Antena 3 CNN Actualitate Salvamont România scrie din nou istorie cu ajutorul Vodafone

Salvamont România scrie din nou istorie cu ajutorul Vodafone

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:04 19 Iul 2023 Modificat la 13:37 19 Iul 2023

Drona subacvatică foloseşte Inteligenţa Artificală pentru a găsi persoane pierdute în peşteri inundate, canioane afectate de viitura sau în cazul persoanelor date dispărute în lacurile montane.

"A crescut numărul de intervenţii pentru că s-au dezvoltat foarte mult şi activităţile montane. Oamenii descoperă muntele în toate locurile şi în toate elementele lui. Şi în suprateran, şi subteran, şi în apă", a declarat Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România.

Aceste drone joacă un rol foarte important în misiunile de identificare şi salvare.

"Acea dronă care aduce semnal pe munte şi salvează oameni de zece ori mai rapid folosind 5G şi Inteligenţa Artificială, imediat am folosit dronele spre munte, dar în lacuri de munte şi peşteri", a explicat Ciprian Zamfirescu, director de tehnologie.

Pe lângă cele două tipuri de drone, salvamontiştii au intrat şi în posesia unui dispozitiv revoluționar menit să schimbe modul în care sunt salvați oamenii din ape deschise, cum ar fi lacurile montane. Este vorba de un robot care poate asigura plutirea a patru persoane, şi care poate fi pregătit pentru lansare în mai puţin de un minut.

[GAL layout="2"]

"Roboţi, în premieră naţională, care se coordonează de la mal către persoana dispărută şi imediat persoana este tractată de robot folosind două motoare", a mai dezvăluit Ciprian Zamfirescu.

În prezent, Dispeceratul Național Salvamont primește peste 14.000 de apeluri anual, dintre care peste 6.000 sunt despre victime ale unor accidente montane și este necesară intervenția imediată.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole