Antena 3 CNN Actualitate SALARIUL MINIM. Anunț de ultimă oră făcut de premierul Ludovic Orban

SALARIUL MINIM. Anunț de ultimă oră făcut de premierul Ludovic Orban

1 minut de citit Publicat la 12:03 22 Noi 2019 Modificat la 12:03 22 Noi 2019

SALARIUL MINIM.  Premierul Ludovic Orban a declarat că până luni Guvernul va avea finalizate scenariile şi formulele care stau la baza propunerilor privind creşterea salariului minim, după care vor fi declanşate negocierile cu partenerii sociali.

SALARIUL MINIM.  "Nu pot să vă dau această lămurire (dacă salariul minim va fi majorat cu 7,2% - n.r.) pentru că declanşăm negocierile cu partenerii sociali, aşteptăm punctele de vedere ale partenerilor sociali. În ceea ce ne priveşte pe noi, până luni vom avea scenariile şi formulele care stau la baza propunerilor pe care le formulăm, care se bazează pe realităţi economice, pe indicatori economici obiectivi. Evident, vom vedea în dezbaterile pe care le avem cu societatea civilă, cu patronatele, cu sindicatele, care va fi rezultatul, ce argumente au şi ei privitor la salariul minim pe economie şi vom ajunge la un rezultat, aşa cum ne-am propus, cât mai aproape de 30 noiembrie, adică până la finalul lunii noiembrie am vrea să ajungem la un rezultat pentru ca mediul de afaceri şi angajaţii să ştie foarte clar care va fi salariul minim brut în 2020", a spus vineri Orban, întrebat dacă salariul minim va fi majorat cu 7,2%, aşa cum anunţase el anterior.

Citește Și Surse: Guvernul Orban pregăteşte îngheţări de salarii. Care sunt categoriile vizate

SALARIUL MINIM. Şeful Executivului a verificat vineri stadiul lucrărilor de realizare a Magistralei 5 de Metrou, secţiunea Râul Doamnei-Eroilor, împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi cu şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Aceştia au vizitat staţia de metrou Râul Doamnei şi s-au deplasat prin tunel la staţia Brâncuşi.

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole