Antena 3 CNN Economic Salariul mediu net a ajuns la 3.541 de lei în iunie, în creștere cu 7,4% față de aceeaşi perioadă a anului trecut

Salariul mediu net a ajuns la 3.541 de lei în iunie, în creștere cu 7,4% față de aceeaşi perioadă a anului trecut

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:06 11 Aug 2021 Modificat la 10:14 11 Aug 2021

În ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta a fost în iunie de 5779 lei, cu 84 lei (1,5%) mai mare decât în luna mai 2021, potrivit datelor INS.

Cele mai mici valori ale salariului rămân în hoteluri şi restaurante, unde media naţională este de 1926 lei.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (8.439 lei).

În luna iunie 2021, în majoritatea activităţilor economice slariul mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+0,5%), respectiv în administraţie publică (+0,1%). 

În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2,0%).
 

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole