Antena 3 CNN Actualitate Decizie șoc: Salariul lui Klaus Iohannis nu scade pe perioada acestui mandat

Decizie șoc: Salariul lui Klaus Iohannis nu scade pe perioada acestui mandat

<1 minut de citit Publicat la 12:21 12 Apr 2016 Modificat la 12:21 12 Apr 2016

UPDATE 14.00 - Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea va fi retras de Ministerul Muncii, au anunţat sindicaliştii la ieşirea de la negocierile care au avut loc marţi.

Salariul lui Klaus Iohannis nu va scădea pe perioada acestui mandat, aşa cum s-a crezut, odată cu aplicarea ordonanţei Guvernului privind lefurile bugetarilor.

Abia următorul preşedinte va primi salariul scăzut, acela de 15.000 de lei brut. Prevederea se va aplica pentru toţi demnitarii, aşa că lefurile lor sunt în siguranţă până la alegeri.

Potrivit noii grile de salarizare a bugetarilor, președintele României ar trebui să aibă un salariu brut de 15.000 de lei, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților vor fi plătiți cu 13.706 lei, ca și prim-ministrul. Senatorii și deputații vor fi plătiți cu 10.150 lei, ca și secretarii de stat, în timp ce miniștrii vor fi plătiți mai mult, cu 12.124 lei, ca și consilierii prezidențiali.

 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole