Antena 3 CNN Actualitate Ce salariu are un polițist de la Rutieră, în 2023. Câștigă mai puțin decât un vânzător

Ce salariu are un polițist de la Rutieră, în 2023. Câștigă mai puțin decât un vânzător

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:00 06 Dec 2023 Modificat la 18:00 06 Dec 2023

An de an, mii de tineri se angajează într-o luptă acerbă pentru a accede la Academia de Poliție, având în vedere speranța unui venit stabil și a unui trai decent.

În ciuda eforturilor lor susținute, salariul unui polițist debutant, prezentat de către Sindicatul Național al Polițiștilor (SNPPC) pentru anul 2023, reflectă o realitate deloc încurajatoare.

După 3-4 ani de studii și antrenamente intense la Academia de Poliție, tinerii ofițeri își încep cariera cu un venit puțin peste salariul minim pe economie.

În schimb, conducerea din Poliție poate beneficia de venituri care depășesc 20.000 de lei lunar, situându-se mult peste media salarială din România.

Citește șiIlie Năstase, dezvăluiri despre pensia specială pe care o încasează în fiecare lună de la stat

Ofițerii debutanți, indiferent dacă activează în cadrul Brigăzii Rutiere sau în altă secție de Poliție, primesc un salariu de încadrare de 2.200 de lei, la care se adaugă 400 de lei pentru chirie pentru cei repartizați în localități diferite de cele de domiciliu.

Aceste sume, conform SNPPC, sunt departe de a fi motivate pentru noua generație de polițiști, determinând tot mai mulți tineri să renunțe la cariera în uniformă încă din primul an.

Sindicatul subliniază că aceste venituri sunt substanțial mai mici decât necesitățile reale ale unui polițist, generând o tendință crescută de demisii încă din primul an de angajare.

Cu un deficit real de aproximativ 50.000 de angajați în sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, mulți posturi rămân neocupate, iar școlile postliceale sunt doar pe jumătate populate.

În acest context, sindicaliștii din Poliția Română sugerează că, dacă se dorește desființarea unor instituții, poate ar trebui să se ia în considerare și o reevaluare a situației în ceea ce privește Poliția.

Ce salarii au șefii din Poliție

Referitor la salariile șefilor din Poliție, cei care rămân în sistem pentru 10-20 de ani pot atinge un venit acceptabil.

Ceilalți care ocupă funcții de comandă pot beneficia de venituri de peste 24.000 de lei net, însă acest lucru depinde de departamentul sau secția pe care o conduc.

În contrast, există ofițeri cu funcții de conducere care câștigă sub 5.200 de lei.

Cei care nu dețin funcții de conducere au venituri cuprinse între aproximativ 2.400 de lei și puțin peste 10.000 de lei, în funcție de vechime și experiență.

Cât câștigă un vânzător

Multe dintre salariile prezentate mai sus sunt mai mici ca ale unui vânzător, de exemplu. Platformele de recrutare abundă de anunțuri pentru aceste locuri de muncă. 

Astfel, aflăm că un vânzător într-un magazin dintr-un mall primește aproximativ 3.000 lei net lunar, la care se adaugă bonusuri. 

Un vânzător într-un showroom de gresie și faianță are salariul de 4.500 de lei net lunar. 

Un vânzător la fast-food are salariul net lunar de aproximativ 3.500 lei net, potrivit Newsweek.ro

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole