Medicii și directorii americani sunt cunoscuţi pentru faptul că au salarii mari. Plata medie anuală a unui anestezist este de 246.320 de dolari, iar directorii executivi câștigă în medie 180.700 de dolari pe an.
Dar cât câştigă preşedintele Statelor Unite ale Americii? Nu prea mult, scrie Business Insider. Președintele Statelor Unite ale Americii este plătit cu 400.000 de dolari pe an şi îşi primeşte retribuţia lunar. El primeşte, totodată, o alocaţie suplimentară pentru diverse cheltuieli, de 50.000 de dolari pe an.