Antena 3 CNN Actualitate Social Salariul unui medic român în plină pandemie. Sumele pot ajunge la mii de euro

Salariul unui medic român în plină pandemie. Sumele pot ajunge la mii de euro

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:12 17 Feb 2021 Modificat la 13:12 17 Feb 2021

Potrivit datelor oficiale furnizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, din cei aproximativ 2000 de angajați, 689 au primit spor de COVID (75% din valoarea salariului de bază) pentru prima lună a anului. Iată cum arată salariile de bază, veniturile brute, dar și cele cu care au plecat în mână angajații au plecat acasă în luna ianuarie 2021, scrie Aradon.ro

Un medic primar de la UPU (Unitatea de Primire Urgențe) a încasat în mână în luna ianuarie 20.090 de lei (peste 4.100 de euro), cu tot cu sporul de COVID, având un salariu brut de 34.313 lei (adică undeva la 7.000 de euro), în timp ce unii dintre medicii rezidenți de la UPU au avut în ianuarie cu un salariu de 10.199 de lei în mână (cu tot cu sporurile cuvenite), adică peste 2.000 de euro pe lună, salariul brut pe ianuarie ajungând la 17.434 lei (peste 3.500 de euro).

Tot în cadrul Unității de Primire Urgențe, în mare, asistenții medicali s-au ales cu un venit net pentru luna ianuarie 2021 de 6.090 lei (peste 1.200 euro), având venituri brute în valoare de 10.396 de lei (2.130 euro). 

În cea ce privește infirmierii de la UPU, în ianuarie au avut un salariu brut de 6.717 lei, plecând acasă, după ce statul le-a reținut toate taxele și impozitele, cu 3.935 de lei (peste 800 de euro). Brancardierii au trecut pe fluturașii lunii ianuarie 2021, un salariu brut de 6.267 de lei, respectiv 3.729 de lei net.

3000 de euro net, pe secțiile COVID

Medicii primari de pe secțiile COVID au plecat acasă cu peste 3000 de euro lunar. În ianuarie 2021, un medic de la aceste secții a încasat un venit brut de 27.586 de lei (peste 5.000 de euro), netul fiind de 16.159 de lei (peste 3.300 de euro). 
Medicii rezidenți de pe secțiile COVID s-au ales în ianuarie cu doar 14.081 de lei salariu brut (undeva în jur de 2.880 de euro) și cu doar 8.249 de lei bani în mână (nici 1.700 de euro). 

Un asistent medical de pe secția COVID a primit în ianuarie 2021 un salariu brut de 9.800 de lei, încasând în mână 5.741 de lei (1.174 de euro). Infirmierii acestei secții au plecat acasă cu 3.617 lei, adică aproape 750 de euro (6.173 de lei fiind salariu brut, echivalentul a 1.260 de euro), iar brancardierii au luat 3.431 de lei, echivalentul a 700 de euro (având un salariu brut la început de an de 5.697 de lei, adică undeva la 1.200 de euro).

În cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad își desfășoară activitatea 545 de medici, dintre care 310 medici rezidenți, 85 de registratori medicali, 326 de infirmieri, 83 de brancardieri și în jur de 30 de farmaciști. 
 

Etichete: salarii medici Arad
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole