"Am fost ieri la un interviu.. jale pot spune de la început. Am fost la un interviu în Mamaia, pentru postul de Barman. Am primit una din cele mai jalnice oferte. Barman, program 24/24, salariu 1500 de lei…
Voi chiar nu sunteţi întregi? Cum să dai 1500 de lei unui Barman cu un program 24/24, adică o normă normală de lucru, plus încă o normă, raportat la programul de 24/24. 360 de ore cu 1500 de lei ???", a scris Dragoș pe grupul de barmani și ospătari, potrivit gandul.ro.
"De asta nu aveţi personal şi vă treziți la jumătatea lunii Iulie că nu aveţi personal. Sper ca toţi aceşti angajatori să nu îşi găsească niciun angajat. Să lucrați voi pe 1500 de lei. Să vă fie ruşine!!!!!", a mai scris Dragoș.
Până la debutul pandemiei, angajatorii din industria ospitalității se plângeau că nu au pe cine angaja, mulți dintre lucrători fiind plecați în străinătate.