Antena 3 CNN Economic Guvernul tehnocrat, bâlbâieli pe tema Legii salarizării. Întâlnirea de urgență s-a terminat, discuțiile continuă miercuri

Guvernul tehnocrat, bâlbâieli pe tema Legii salarizării. Întâlnirea de urgență s-a terminat, discuțiile continuă miercuri

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 16:25 05 Apr 2016 Modificat la 16:25 05 Apr 2016

UPDATE 16.25 - Discuția convocată la Guvern pe tema legii salarizării s-a încheiat, însă nu s-a anunțat oficial la ce decizie s-a ajuns.

În sedința săptămânală de Guvern de miercuri, se va discuta forma pe care se va merge de acum încolo cu privire la Legea salarizării. Mai precis, miercuri se va discuta draftul legii.

Totodată, sindicatele au contestat marți că nu fost în totalitate consultate pe aceste variante de lucru ale guvernului.

UPDATE 15.00 - Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat marţi că Guvernul are în acest moment două variante ale legii salarizării bugetarilor, dar niciuna nu ţine de ce şi-ar dori Executivul, potrivit agerpres.ro

"Avem două variante ale legii salarizării, niciuna nu ţine de ce ne-am dori noi, fiecare dintre noi, premierul ne-a spus acest lucru. Şi eu mi-aş dori să avem un proiect pe patru ani, dacă se poate să avem un proiect pe un deceniu în care să gândim strategic dezvoltarea sistemului de salarizare din România odată cu fiecare fază nouă a dezvoltării ţării, dar, în funcţie de banii pe care îi avem la dispoziţie, de ceea ce ne spune Ministerul de Finanţe, trebuie să ne adaptăm. Dacă vom alege varianta legii pe un singur an, probabil că va fi numai din raţiuni care ţin de banii pe care îi avem în acest moment, şi nu de altă opţiune", a spus Dîncu la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că un prim draft al legii salarizării bugetarilor va fi discutat în şedinţa de guvern de miercuri. 

De mai bine de o oră au loc discuții la Guverm pe această temă.

UPDATE 13.10 - Scandal în Parlament pe salariile românilor. Sindicaliștii sunt îngrijorați că nu știu cum va arăta noua lege a salarizării și susțin că aceasta are ”erori” sau chiar ”manipulări”.

Premierul Dacian Cioloș urmează să se întâlnească la ora 13.30 cu miniștrii care au atribuții în redactarea acestei legi.

UPDATE 12.10 - Întâlnire de urgenţă la Guvern, marți, pe tema legii care va stabili salariile românilor. 

Premierul Dacian Cioloş i-a convocat marți pe miniştrii care au atribuţii în redactarea acestei legi, pentru ultimele detalii. 

Între timp, vicepremierul Vasile Dâncu a anunţat că Guvernul ia în calcul două variante pentru legea salarizării. În prima variantă, legea ar putea fi valabilă un an. În a doua, aceasta ar urma să se aplice pentru mai mult timp. 

----------------------------

Știrea inițială 11.08

Funcţionarii publici ar putea avea salarii mărite, potrivit unei ordonanţe de anul trecut care a intrat din nou în dezbaterea deputaţilor din Comisia de muncă. 

Una din modificări se referă la salariile tuturor funcționarilor publici, astfel că ar putea crește și salariile celor din primării.

Impactul bugetar calculat ar fi de 1,6 miliarde de lei. 

Ministrul Muncii, Ana Costea, nu a venit marți la această dezbatere. În locul ei este prezent directorul de la departamentul de Finanțe din minister. Potrivit acestuia, dacă s-ar realiza toate aceste măriri de salarii, s-ar intra într-un deficit excesiv.

Termenul până la care ordonanța ar putea intra în vigoare este luna iulie.

Totodată, pensiile militarilor ar urma să fie plafonate.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole