Antena 3 CNN Economic Ce salarii au polițiștii români: Ultima majorare a fost făcută la începutul anului 2023

Ce salarii au polițiștii români: Ultima majorare a fost făcută la începutul anului 2023

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 23:26 03 Mar 2023 Modificat la 23:28 03 Mar 2023

Polițiștii și militarii au avut câștiguri mai mari pentru luna ianuarie 2023, bani care au intrat în cont la jumătatea lunii februarie, după ce a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern ce prevede actualizarea salariului de grad.

Salariul de grad din Poliţie este acum cuprins între 500 şi 1.000 de lei.

Acesta porneşte de la 500 de lei, pentru un soldat / agent, şi creşte până la 1.000 de lei, pentru un general, amiral sau chestor general de Poliţie.

Guvernul României a aprobat în ianuarie, o hotărâre de Guvern prin care s-a actualizat cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, respectiv poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare.

Soldele de grad/salariul gradului profesional nu au mai fost actualizate din anul 2018, preciza MApN la începutul anului.

Citește și: Salariile primarilor cresc după o decizie a Curţii Constituţionale a României

Salariile de grad sunt atât de mici pentru că ele sunt completate cu alte numeroase sporuri:

  • salariul de funcţie,
  • spor de pericol deosebit,
  • spor de confidenţialitate,
  • spor de misiune permanentă sau compensaţia de chirie.

Cu toate astea, poliţiştii susţin că sunt extrem de nemulţumiţi considerând că li se face o mare nedreptate dacă ne gândim că un tânăr poliţist câştigă, aproximativ, salariul minim pe economie, mult sub cât ar câştiga, de exemplu, dacă merge să lucreze în construcţii.

Într-un comunicat de presă al MApN referitor la acest subiect se arăta că impactul asupra veniturilor personalului militar vizat din cadrul ministerului se va situa între 227 lei pentru gradul de soldat şi 442 lei pentru gradul de general, după cum urmează:

  • soldat: de la 273 la 500 lei;
  • fruntaş: de la 286 la 525 lei;
  • caporal: de la 300 la 565 lei;
  • maistru militar clasa a V-a/sergent: de la 326 la 600 lei;
  • maistru militar clasa a IV-a/sergent major: de la 340 la 625 lei;
  • maistru militar clasa a III-a/plutonier: de la 354 la 650 lei;
  • maistru militar clasa a II-a/plutonier major: de la 368 la 675 lei;
  • maistru militar clasa I/plutonier adjutant: de la 381 la 700 lei;
  • maistru militar principal/plutonier adjutant principal: de la 395 la 725 lei;
  • sublocotenent/aspirant: de la 409 la 750 lei;
  • locotenent: de la 421 la 775 lei;
  • căpitan: de la 435 la 800 lei;
  • maior/locotenent-comandor: de la 449 la 825 lei;
  • locotenent-colonel/căpitan-comandor: de la 463 la 850 lei;
  • colonel/comandor: de la 490 la 900 lei;
  • general de brigadă/general de flotilă aeriană/contraamiral de flotilă: de la 504 la 925 lei;
  • general-maior/contraamiral: de la 516 la 950 lei;
  • general-locotenent/viceamiral: de la 530 la 975 lei;
  • general/amiral: de la 558 la 1000 lei.

Care este salariul net al polițiștilor români:

  1. Ofițerii cu funcții de comandă au salarii între 6.255 și 11.270 lei:
  2. Ofițerii care nu au funcții de comandă au salarii între 4.115 și 7.663:
  3. Subofițerii cu funcții de comandă au un salariu de 3.809 lei:
  4. Ofițerii de poliție cu funcții de comandă au salarii între 5.187 și 24.668 lei:
  5. Ofițerii de poliție care nu au funcții de comandă au salarii între 2.383 și 10.277 lei:
  6. Agenții de poliție nu au funcții de comandă și au salarii între 1.520 și 4.564 lei.
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole