Antena 3 CNN Actualitate Cresc salariile de la stat! Categoria de persoane care va primi până la 9.200 de lei

Cresc salariile de la stat! Categoria de persoane care va primi până la 9.200 de lei

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 09:13 20 Dec 2022 Modificat la 09:54 20 Dec 2022

Executivul a aprobat un proiect de lege care prevede majorarea salariilor angajaților din toate prefecturile. Practic, inițiativă legislativa propune ca funcțiile publice din cadrul instituției prefectului să devină funcții publice de stat în loc de funcții publice teritoriale, așa cum prevede acum Codul administrativ. Iar asta înseamnă automat încadrarea într-o alta grilă salarială.

Astfel, un director general de prefectură va avea un salariu de bază de 9.283 de lei, un director general adjunct de 8.678 iar un simplu referent, de 3.950 de lei.

Impactul bugetar este de 4.300.000 de lei pe an. Și pe ordinea de zi mai este un proiect prin care personalul din instituţiile și autorităţile publice care lucrează pe proiecte pe fonduri europene să beneficiaze de majorarea salarilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare cu pânã la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

Etichete: majorari salariale
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole