Antena 3 CNN Politică Salarii majorate pentru primari, consilieri și președinți de CJ. Cât câștigă lunar aleșii locali

Salarii majorate pentru primari, consilieri și președinți de CJ. Cât câștigă lunar aleșii locali

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 10:49 28 Sep 2022 Modificat la 10:49 28 Sep 2022

Peste 25 de milioane de lei va cheltui statul român pentru majorările salariilor aleșilor locali. Mai exact, peste 8 milioane de lei lunar.

Vorbim de 41 de președinți de consilii județene, 3.180 de primari, peste 40.000 de consilieri locali și 1.338 de consilieri județeni.

Asta în timp ce românii abia mai fac față scumpirilor și după ce, săptămâna trecută, în Senat, erau majorate veniturile pentru toate categoriile de demnitari, inclusiv pentru parlamentari. 

După scandalul izbucnit, liderii coaliției fac un pas în spate și păstrează doar majorările pentru aleșii locali. Așa s-a votat la Camera Deputaților.

Câți bani încasează în plus aleșii locali

Va fi o creștere cu aproximativ 10% pentru că raportarea nu se va mai face la salariul de 2.080 de lei și la salariul minim de anul trecut, de 2.300 de lei.

Cea mai mare creștere o va avea primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care va primi cu 2.200 de lei în plus. De la 20.800 cât are acum, va avea un salariu brut lunar de 23.000 de lei.

Președinții de consilii județene și primarii municipiilor reședință de județ vor avea o majorare cu 1.980 de lei și vor ajunge pe lună la o sumă brută de 20.700 de lei.

De indemnizații majorate vor avea parte și viceprimarii, primarii de comune, primarii de orașe, vicepreședinții consiliilor județene și, atenție, toți funcționarii din administrația locală.

Vicepreședinții consiliilor județene vor avea și ei salariile majorate cu 1.760 de lei, ajungând să primească lunar de la 16.640 de lei la 18.400 de lei.

Primarii de oraș vor avea o majorare a salariului de 1.650 de lei. De la 15.600 de lei vor ajunge așadar la 17.250 de lei.

Primarii comunelor beneficiază de o majorare cu 1.320 de lei, ajungând astfel de la 12.480 de lei la un salariu de 13.000 de lei.

Toate aceste majorări de venituri vor intra în vigoare de la 1 noiembrie anul acesta. 

Camera Deputaților a fost cameră decizională, iar acum legea mai trebuie să meargă doar la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole