Seara trecută, în Coaliție s-a discutat în termeni generali propunerea ca veniturile care depășesc salariul președintelui să fie impozitate progresiv.
Urmează ca Ministerul Finanțelor să facă o analiză în urma căreia va stabili dacă măsura supraimpozitarea veniturilor bugetarilor care depășesc salariul președintelui poate fi aplicată doar în sectorul public sau va trebui aplicată și în sectorul privat pentru a rezista la un eventual control de constituționalitate.
Sursele citate spun că Ministerul Finanțelor ar avea termen de o săptămână să vină cu o analiză temeinică pentru această propunere.
Liderii Coaliției duc însă negocieri intense în privința ordonanței austerității. În ședința de luni seara s-a stabilit că nu vor fi tăieri salariale, dar nici angajări la stat, spun surse politice.
Premierul ar fi cerut ca până la noua lege a salarizării să nu crească salariile. De asemenea se vrea reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii în procent de 10%.
Iar în ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul, coaliția a decis: nu se poate face prin ordonanță, pe motiv de neconstituționalitate, așa că acest pas trebui hotărât prin lege.
Anterior întâlnirii de la Palatul Victoria, surse oficiale susțineau că va fi interzis cumulul pensiei cu salariul doar pe componenta de pensie specială.