Antena 3 CNN Actualitate Toate salariile bugetarilor vor fi analizate. Ministrul Muncii: Unele sporuri nu sunt justificate!

Toate salariile bugetarilor vor fi analizate. Ministrul Muncii: Unele sporuri nu sunt justificate!

Silvia Țigănilă
2 minute de citit Publicat la 11:00 26 Ian 2021 Modificat la 11:00 26 Ian 2021

”E foarte important ca sistemul bugetar să fie stimulat, să performeze și să avem și eficiență. Dacă arunci anatema pe întreg sistemul riști ca unii oameni să fie demobilizați. Problema este de aplicare a legii și vina nu o au cei care au beneficiat de sporuri peste plafonul prevăzut de lege, ci la cei care în permanență, prin diferite modificări la legislația în vigoare au permis tot felul de excepții. Din nefericire o lege a salarizării unitare în sistemul public a devenit, prin excepții, o lege a salarizării neunitare.

În mod normal principiul legii salarizării unitare era ca sporurile să nu depășească 30% din salariul de bază. Acest plafon de 30% a fost depășit, o dată, prin excepții pentru anumitecategorii bugetare, după care el a fost transferat la ordonatorul principal de credite, au început să adauge sporuri neținând cont de funcțiile de bază și am ajuns să avem funcții cu salarii diferite de bază, oamenii au dat în judecată pentru că considerau că la pregătirea egală, muncă egală trebuiau să aibă un salariu egal.

Au câștigat muți dintre ei în instanță și am ajuns ca unii dintre ei să aibă lefuri mai mari decât alții din aceeași categorie ocupațională care nu au mai dat statul în judecată”, a spus ministrul Turcan la B1.

Turcan: Pensiile, recalculate după o nouă lege. Cât va dura acest proces

”Zona sistemului sanitar este un exemplu despre cum s-au putut sparge echipele sanitare din același domeni. Au crescut unele lefuri, dar au fost lăsate infirmierele, brancardierii, unii beneficiază de salarii la nivelul anului 2022, iar alții sunt cu salariile la nivelul anului 2018, în condițiile în care, pe categoria ocupațională, sănătate, trebuia să avem o ierarhizare a acestor salarii în funcție de relevanța muncii pe care oamenii o prestează”, a declarat Raluca Turcan.

Raluca Turcan: Așezăm nivelul sporurilor raportat la nivelul salariilor de bază

”Am creat o echipă mixtă din Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu Ministerul Apărărăii, Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor, care să pregătească o formulă care să reașeze în primul rând raportarea sporurilor la salariul de bază. Noi credem că trebuie să existe un plafon care să nu mai fie depășit cu niciun fel de excepție (...).

Așezăm nivelul sporurilor raportat la nivelul salariilor de bază, reanalizăm numărul sporurilor, pentru că sunt unele sporuri care pur și simplu nu sunt justificate și evaluăm ca ele să fie acordate în sumă fixă”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Citiți și: Ministrul Muncii, Raluca Turcan, despre pensii: "Nu putem majora, nu cu 40%. Mi-e greu să vă spun la cât va ajunge o pensie"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole