Antena 3 CNN Externe Salarii de cel puțin 2.000 de euro pe lună pentru profesorii debutanți. Promisiunea președintelui francez Emmanuel Macron

Salarii de cel puțin 2.000 de euro pe lună pentru profesorii debutanți. Promisiunea președintelui francez Emmanuel Macron

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:35 26 Aug 2022 Modificat la 12:35 26 Aug 2022

Macron s-a aflat, joi, în fața unor responsabili din domeniul educației, reuniți la Universitatea Sorbona din Paris, și le-a vorbit despre continuarea majorării salariilor.

Este un proces început în urmă cu doi ani, iar președintele francez s-a angajat că niciun profesor nu își va începe cariera sub nivelul salarial menționat.

Va fi posibilă o creștere cu circa 10% a remunerației față de nivelul actual, a precizat Macron.

Pe de altă parte, el a sugerat personalului didactic să își asume, pe bază de voluntariat, îndatoriri suplimentare, cum ar fi urmărirea individualizată a elevilor.

Peste 4.000 de posturi de profesor, neocupate în Franța

Anul acesta, concursurile organizate în sistemul de învățământ din Franța au lăsat peste 4.000 de posturi neocupate, conform datelor Ministerului Educației.

În colegii și licee, unele materii, între care limba germană, filologia clasică, fizica, chimia și matematica, nu au putut fi acoperite în mod corespunzător, din cauza lipsei personalului didactic.

Penuria de profesori este explicată prin atractivitatea scăzută a profesiei, în contextul remunerațiilor mici, și amenință să tensioneze începutul anului școlar.

Presa internațională notează că situația nu este specifică Franței.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole