Duminică, polițiștii au reținut, pentru 30 de zile, trei persoane - doi bărbați de 51, respectiv 36 ani și o femeie de 40 de ani, bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, furt și tentativă la înșelăciune, relatează Gazeta de Bistrița.
În perioada august 2018 -martie 2020, cei trei, alături de un alt complice, ar fi indus în eroare, prin folosirea unor calități mincinoase, cinci persoane (majoritatea în vârstă, care locuiau singure), determinându-le să contracteze credite pentru achiziționarea unor produse pe care și le însușeau ulterior, fără a mai achita ratele.
Mai mult, pe 26 februarie, bărbatul de 36 de ani ar fi sustras din locuința unui bistrițean suma de 4.700 de lei.
Polițiștii specializați în investigații criminale au mai stabilit și că, în perioada 26 mai-12 iunie 2020, escrocii ar fi înșelat prin aceeași metodă alte trei persoane pe care le-ar fi determinat să le înmâneze diverse sume de bani. ”Polițiștii au intrat pe fir înainte ca aceștia să obțină dreptul de proprietate asupra unui apartament situat în Bistrița, estimat la peste 35.000 de euro”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului, estimat la peste 80.000 de lei.