Mai bine mai târziu decât niciodată. După 44 de ani de relaţie, un cuplu de octogenari a decis să-şi unească destinul.
Colin Dunn, 84 de ani, şi Sally Smith, 82 de ani, s-au cunoscut prima dată în 1972, într-un club de societate pe care bărbatul îl vizita în fiecare săptămână, după muncă.
„Sally obişnuia să mă servească în fiecare săptămână când intram acolo după muncă. Am început să vorbim şi ea se obişnuise cu mine. În cele din urmă, i-am cerut să ne întâlnim”, a declarat fericitul mire.
Sally, care avea patru copii dintr-un mariaj anterior, a fost de acord, iar de atunci nu s-au mai despărţit. Deşi au fost îndrăgostiţi nebuneşte în toţi aceşti ani, abia anul trecut s-au logodit, iar acum au decis să spună da.
„Căsătoria nu făcea parte din planurile mele atunci. Am fost mereu atât de ocupaţi să avem grijă de copii sau să mergem în vacanţă la Blackpool. Brusc copiii au crescut şi au plecat de acasă şi am rămas doar eu şi Sally, aşa că ne-am gândit că este timpul să devenim soţ şi soţie. Mereu spuneam: «O facem la anul, va fi la anul», dar am fost fericiţi aşa”, a declarat bărbatul.