Antena 3 CNN Actualitate S-a schimbat legea! Amenzi imense dacă faceți acest lucru! Este deja totul publicat în Monitorul Oficial

S-a schimbat legea! Amenzi imense dacă faceți acest lucru! Este deja totul publicat în Monitorul Oficial

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 00:06 17 Iul 2020 Modificat la 00:06 17 Iul 2020

Încă din 2018 exiistă o lege specială pentru distrugerea ambroziei, iar în acest caz sarcina le revine atât persoanelor fizice, cât și în a persoanelor juridice. Legea 129/2020 se va aplica de sâmbătă și aceasta prevede creșterea amenzilor minime ce pot fi date celor care nu distrug această plantă deosebit de periculoasă.

Astfel, este prevăzută o amendă de la 1.000 de lei (în loc de 750 de lei, cum e acum) la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și o amendă de la 10.000 de lei (în loc de 5.000 de lei, ca acum) la 20.000 de lei pentru persoanele juridice, potrivit Avocatnet.ro.

Cât de periculoasă este ambrozia

Ambrosia artemisiifolia înflorește o perioadă lungă, din iulie până la sfârșitul toamnei. Polenul de ambrozie dispare numai atunci când temperaturile scad sub 9 grade Celsius. Planta trebuie smulsă înainte de perioada de înflorire și, dacă a înflorit, este nevoie de mănuși și cască de protecție.

Ea reprezintă una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice în Canada, SUA și Europa. Polenul de ambrozie este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic la sfârșitul verii.

Cercetătorii recomandă o reacție rapidă și energică a autorităților europene, cu o gestionare coordonată a acestei probleme îngrijorătoare, o observare pe termen lung a concentrațiilor de polen și o cartografiere precisă a prezenței și evoluției ambroziei. Și, bineînțeles, campanii hotărâte de eradicare.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole