Antena 3 CNN Actualitate Locale S-a internat la un spital din Botoșani și trebuia să nască. Medicii au făcut niște investigații, iar când au văzut rezultatele au pus-o imediat pe masa de operație. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

S-a internat la un spital din Botoșani și trebuia să nască. Medicii au făcut niște investigații, iar când au văzut rezultatele au pus-o imediat pe masa de operație. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

<1 minut de citit Publicat la 18:18 29 Ian 2019 Modificat la 18:18 29 Ian 2019

O tânără din judeţul Botoşani a dat naştere unui copil cu o greutate la naştere de 5,080 de grame.

Mama, în vârstă de 28 de ani, se află la prima naştere, ea având o sarcină de 39 de săptămâni.

După internarea mamei, ţinând cont de investigaţiile făcute, medicii au decis ca naşterea să aibă loc în urma unei intervenţii chirurgicale.

“Mama se aştepta să fie un copil mare, dar nu atât de mare. A avut nişte complicaţii respiratorii la început, dar a evoluat bine”, a afirmat Zaboloteanu, care a precizat că greutatea noului-născut este atipică şi că astfel de naşteri sunt foarte rare.

Deşi starea bebeluşului este bună, medicii admit că există riscul apariţiei unor complicaţii în cazul nou-născuţilor macrosomi.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole