Antena 3 CNN Actualitate Social S-a îndrăgostit de un tânăr și a crezut că va trăi o poveste de dragoste unică. Dar pentru adolescenta din Galați avea să înceapă coșmarul. În plus a aflat că nu e singura

S-a îndrăgostit de un tânăr și a crezut că va trăi o poveste de dragoste unică. Dar pentru adolescenta din Galați avea să înceapă coșmarul. În plus a aflat că nu e singura

1 minut de citit Publicat la 14:31 29 Ian 2019 Modificat la 14:31 29 Ian 2019

Patru adolescente, cu vârsta între 14 şi 17 ani, au trăit o adevărată dramă mai bine de un an. Recrutate prin metoda ”Loverboy” de către doi proxeneţi, acestea erau forţate să îşi vândă trupul, iar dacă refuzau, erau bătute cu sălbăticie.

Procurorii DIICOT Galaţi au trimis în judecată doi tineri pentru trafic de minori şi proxenetism. Conform anchetatorilor, în perioada mai 2017-noiembrie 2018, Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru, de 26 şi 27 de ani, din Brăila, au recrutat prin metoda „loverboy”, transportat şi adăpostit 4 adolescente, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani, pe care, prin constrângere fizică şi morală, prin răpire în cazul uneia dintre minore, prin inducere şi menţinere în eroare, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa precum şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Copilele erau obligate să se prostitueze „la stradă” pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Constanţa şi uneori în diverse apartamente închiriate în regim hotelier, sumele de bani obţinute astfel (peste 100.000 de lei) fiind însuşite şi folosite în totalitate de către cei doi proxeneţi şi membrii familiilor acestora. ”Pe parcursul lunii octombrie 2018, cei doi inculpaţi au înlesnit practicarea prostituţiei de către o martoră majoră, „la stradă” pe raza localităţii Baldovineşti, judeţul Brăila”, precizează procurorii DIICOT Galaţi, scrie Adevarul.

 

Etichete: dragoste
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole