Antena 3 CNN Actualitate S-a deschis circulația pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei, de la Buzău la Râmnicu Sărat

S-a deschis circulația pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei, de la Buzău la Râmnicu Sărat

R.M.
1 minut de citit Publicat la 18:55 20 Noi 2024 Modificat la 18:57 20 Noi 2024

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat, miercuri, că a fost deschisă circulaţia pe încă 32 de kilometri din A7 (Autostrada Moldovei), între Buzău şi Râmnicu Sărat, iar România ajunge astfel la 1.158 km de drum de mare viteză (autostradă şi drum expres) aflaţi în exploatare.

„A fost deschisă circulaţia pe încă 32 de km din A7 (Autostrada Moldovei), între Buzău şi Râmnicu Sărat! România ajunge astfel la 1.158 km de drum de mare viteză (autostradă şi drum expres) aflaţi în exploatare”, anunţă ministrul într-o postare pe Facebook.

De asemenea, ministrul Transporturilor a menționat că, în momentul de faţă, se poate circula pe 43 de kilometri din A7, între Buzău şi Focşani, după deschiderea circulaţiei (în urmă cu două săptămâni) a celor 11 km ai lotului Mândreşti Munteni – Focşani.

„Până la finalul anului se vor deschide şi cei peste 36 km dintre Râmnicu Sărat şi Mândreşti Munteni ceea ce va face posibilă circulaţia pe aproape toţi cei 82 de km ai autostrăzii Buzău – Focşani (secţiune a A7)”, a mai spus ministrul.

 3.200 de muncitori au lucrat pentru construirea lotului 4

De asemenea, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Sorin Grindeanu a precizat că pe lotul 4 al Autostrăzii Moldovei, Mândreşti Munteni - Focşani, constructorul a stabilit un adevărat record: peste 3.200 de muncitori cu 1.000 de utilaje fiind implicaţi pentru realizarea acestui tronson de autostradă.

 Avem aceşti 11 kilometri care vor fi daţi în circulaţie mâine. Avem săptămâna viitoare pentru loturile 1 şi 2, cele de la Buzău şi Râmnicu Sărat, de asemenea vor fi daţi în circulaţie. Vom avea în luna decembrie şi lotul 3, de aici, dintre Focşani şi Buzău. Şi de asemenea loturile 1 şi 2, între Ploieşti şi Buzău. (...) Să ştiţi că pe acest lot, la un moment dat, cred că s-a bătut recordul. Au fost vreo 3.200 de muncitori şi 1.000 de utilaje. Asta înseamnă forţă şi merită toate felicitările constructorul, un constructor român, un constructor care are treabă multă de acum încolo", a declarat ministrul Transporturilor.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole