Antena 3 CNN Actualitate Social S-a decis: Bani de la biserici, pentru plata datoriilor Spitalului Pantelimon

S-a decis: Bani de la biserici, pentru plata datoriilor Spitalului Pantelimon

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:40 06 Dec 2017 Modificat la 10:40 06 Dec 2017

Consiliul Local al Sectorului 2 a decis marți seară trecerea sumei de 2,4 milioane de lei de la culte la Spitalul Sf. Pantelimon, pentru ca această unitate să-și poată plăti o parte din datorii.

”Se vor plăti cu prioritate utilitățile. Spitalul va primi banii imediat și e obligat, conform legii, să-i cheltuiască în această lună”, au spus consilierii. Decizia a fost luată cu 23 de voturi ”pentru” și trei abțineri, fără niciun vot împotrivă, informează tolo.ro.

Cu o zi în urmă, o alianță-surpriză a partidelor din sectorul 2, USR + PSD + PMP+ PNL + ALDE + UNPR a decis că vrea să scoată Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon din criza financiară și să ia bani de la biserici, pentru a plăti o parte din datoriile unității medicale

”E adevărat că suntem toți de acord să luăm bani de la biserici și să dăm la spital 2,4 milioane de lei, ca să-și plătească în primă instanță utilitățile”, a spus Cătălin Mihăilă (PSD).
 

Etichete: bani datorii
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole