Antena 3 CNN Actualitate Social S-a aflat o cauză extrem de comună a depresiei. Mulţi fac o greşeală care creează predispoziţia pentru apariţia condiţiei

S-a aflat o cauză extrem de comună a depresiei. Mulţi fac o greşeală care creează predispoziţia pentru apariţia condiţiei

1 minut de citit Publicat la 23:22 25 Mai 2018 Modificat la 23:22 25 Mai 2018

Studiul realizat de cercetătorii din Marea Britanie aduce noi dovezi conform cărora un ceas biologic nesincronizat este asociat cu schimbările bruşte de dispoziţie şi cu depresia.

Analiza este de asemenea cea mai mare pe acest subiect, fiind realizată cu date de la peste 90.000 de participanţi adulţi, relatează Live Science.

Totuşi, cercetătorii britanici au afirmat că studiul, publicat în revista The Lancet, arată o corelaţie şi nu o relaţie de cauzalitate, scrie descopera.ro.

În esenţă, echipa de experţi a demonstrat că persoanele cu mai multe perturbări în ritmul circadian sunt mai predispuse la depresie sau tulburări de personalitate.

Cu ajutorul unor accelerometre purtate la încheietura mâinii, care au înregistrat modul de viaţă al celor înscrişi în studiu pe o perioadă de trei ani (2013-2016), cercetătorii au putut determina neregularităţi în ritmul circadian.

Astfel, în urma analizelor şi a completării unor chestionare de către participanţi, s-a descoperit că cei cu neregularităţi mai mari ale ceasului biologic prezintă un risc mai mare în ceea ce priveşte apariţia depresiei sau a tulburărilor de personalitate.

De asemenea, un alt punct slab al studiului a fost reprezentat de vârstă. „Nu este ideală examinarea cauzelor sănătăţii mintale, având în vedere că 75% dintre cazurile de tulburare mintală apar înainte de 24 de ani”, a precizat Aiden Doherty, cercetător la Universitatea Oxford, care nu a participat la studiu.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole