Ruxanda Agache-Miheș a zburat mai bine de 30 de ani şi a pilotat diferite tipuri de avioane, acumulând 8.620 de ore de zbor şi circa 26.000 de curse aeriene. La toate acestea se adaugă, nici mai mult, nici mai puţin, decât 17 aterizări forţate, din care nu s-a ales decât cu câteva zgârieturi, evitând impactul fatal, atât pentru ea, cât şi pentru localnicii mai multor oraşe şi sate deasupra cărora se afla. Cât despre acele momente "de cumpănă" pe care le-a trăit, doamna Agache îşi amintea cu nostalgie şi le povesteşte, retrăind emoţiile de atunci, scrie Jurnalul.
De mică şi-a dorit să devină aviatoare, pe când aparatele de zbor zumzăiau pe deasupra casei părinteşti din comuna Băseşti, judeţul Vrancea, actualmente comuna Viişoara. "Niciodată nu mi-a fost teamă. Aveam nuci mari în grădină şi mă urcam în vârful lor, de mă legăna vântul... Înainte de război era un traseu al aviatorilor, de la Galaţi la Iaşi, chiar pe deasupra satului nostru, chiar peste casa noastră. Iar zbârnâitul ăla, al avioanelor, glasul motorului, parcă se interfera cu sufletul meu", îşi aminteşte doamna Agache. Din copilărie se visa aviatoare. "În clasa a IV-a primară, învăţătoarea ne-a întrebat ce vrem să devenim. Când a ajuns la mine, i-am răspuns: «Aviatoare, doamna învăţătoare!». Au început copiii să râdă, să bată din picioare în duşumea. Apoi, în pauză, fiindcă ştiau că sunt copil de oameni săraci, lipiţi pământului, copiii de oameni bogaţi au început să râdă de mine, spunând: «Avion cu motor/ Ia-mă şi pe mine-n zbor/ Să mă fac aviator...»."
Anii au trecut, iar pasiunea pentru visul său, imposibil pentru unii, s-a accentuat. "Până când am nimerit la Şcoala de Pilotaj Clinceni, în 1947, am rupt şapte perechi de opinci. Întâi am făcut cursurile teoretice pentru direcţia aviaţiei civile ce se ţineau la Politehnică, la Polizu pe atunci. Când m-am dus să mă înscriu, erau listele înscrise. Înscrierile se făceau într-un birou la intrarea din spatele Ateneului Român. Am citit în ziarul Scînteia un anunţ mic, dar nu ştiam locul în care să merg. Până am găsit eu locul în care se făceau înscrierile, listele erau închise. A ieşit un comandant aviator, adjutant-şef, în uniformă. Eu eram în stradă şi dânsul în uşă. Şi m-a luat la zor...«Ce vii, tovarăşa, să te înscrii acum? Lista s-a închis! Avem 1.200 de cursanţi!» Şi a dat să-mi închidă uşa în nas, dar nu l-am lăsat până nu m-a înscris şi pe mine pe listă, cu cerneală roşie, cu numărul 1.201. L-am apucat de poalele mantalei şi nu i-am dat drumul până nu m-a trecut pe listă...", îşi aminteşte cu amuzament doamna Ruxanda Agache Miheş.