Antena 3 CNN Externe Ruşii fugiţi de război încep să formeze o mini-Rusie în Serbia: „Am plecat din motive ideologice”

Ruşii fugiţi de război încep să formeze o mini-Rusie în Serbia: „Am plecat din motive ideologice”

de Mia Lungu    |   

Zeci de mii de ruşi au ajuns în Serbia încă din 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina, iar prezenţa lor se simte puternic într-un oraş ca Belgradul, cu mai puţin de două milioane de locuitori, relatează luni Reuters, după ce a intervievat câteva zeci de imigranţi şi oficiali locali, potrivit Agerpres.

Relatarea agenţiei despre comunitatea rusă "vibrantă" din Serbia începe cu povestea patinatorului profesionist Vadim Morus, în vârstă de 24 de ani, din Moscova. El a fugit din Rusia împreună cu logodnica şi a ajuns la Belgrad, care are legături culturale şi religioase istorice cu capitala Rusiei.

Peste 30.000 de ruşi şi-au declarat reşedinţa temporară în Serbia

Morus începe să se simtă ca acasă la 1600 de km de oraşul său natal. "Sunt puţini patinatori în Serbia care îi pot pregăti pe alţii, aşa că am destui elevi sârbi", spune el.

Logodnica sa, Alexandra Maşkanova, este mai dispusă să discute motivele plecării din Rusia: "Am plecat din motive ideologice. La câteva zile după 24 februarie (2022, când a început invazia rusă în Ucraina - n. red.), încercam să înţelegem ce se întâmplă, apoi ne-am hotărât să plecăm".

Ruşii au deschis în ţara adoptivă şi cluburi, grădiniţe sau cabinete medicale; cumpără alimente ruseşti din magazine ruseşti; formaţii, solişti şi comici ruşi le oferă spectacole, iar artiştii ruşi îşi expun lucrările în galerii deţinute de conaţionali.

Din februarie 2022 până la jumătatea lui 2023, peste 30.000 de ruşi şi-au declarat reşedinţa temporară în Serbia, conform celor mai recente date comunicate de ministerul de interne de la Belgrad. Oficialii sârbi nu au furnizat date pentru perioada similară anterioară, dar au afirmat că numărul a crescut mult.

Ruşii au deschis în Serbia peste 11.000 de firme

Între timp, conform registrului comerţului din Serbia, ruşii au deschis în această ţară peste 11.000 de firme, cu obiecte de activitate care merg de la servicii online la găzduire pentru turişti şi la şcoli sportive.

Viktor, veterinar din Sankt Petersburg în vârstă de 42 de ani, spune că nu are calificările necesare pentru a-şi exercita profesia în Serbia, aşa că lucrează ca meşter, pentru o clientelă exclusiv rusească: "Repar instalaţii sanitare şi electrice, ferestre, fac chiar şi mobilă. Nu am de fapt nevoie de clienţi sârbi". El a cerut să nu îi fie menţionat numele întreg, de teamă că familia sa rămasă în Rusia ar putea avea de suferit.

Plecaţi ca să scape de înrolare, de războiul cu Ucraina sau de politica preşedintelui Vladimir Putin, ruşii sunt mai mulţi în ţări ca Germania, dar mai vizibili în Serbia, cu care au mai multe afinităţi.

Relaţiile ruso-sârbe, vechi de secole, sunt calde şi în prezent, când Serbia încearcă să adere la Uniunea Europeană, care condamnă invazia rusă în Ucraina. Reuters reaminteşte că după primul război mondial mii de aşa-numiţi "ruşi albi" au fugit de comunism în noul Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Mulţi ruşi nu reuşesc totuşi să se integreze cu uşurinţă printre sârbi, aşa că preferă să se ţină aproape de o "mini-Rusie".

"Chemarea culturii ruseşti este prea puternică pentru emigranţii ruşi din prima generaţie ca să încerce măcar să se adapteze la societatea în care se găsesc, indiferent că este sârbească sau occidentală", apreciază politologul Aleksandar Djokic din Belgrad.

Reuters remarcă ironia faptului că mulţi sârbi îl susţin pe Putin şi nu împărtăşesc opiniile celor fugiţi de sub conducerea acestuia. 

Subiecte în articol: Război Ucraina Serbia rușii
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile