Antena 3 CNN Externe Ucraina și Rusia se acuză reciproc că au provocat un incendiu la centrala nucleară Zaporojie. Mesajul Agenției pentru Energie Atomică

Ucraina și Rusia se acuză reciproc că au provocat un incendiu la centrala nucleară Zaporojie. Mesajul Agenției pentru Energie Atomică

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:58 11 Aug 2024 Modificat la 00:56 12 Aug 2024

Un incendiu raportat la Centrala Nucleară Zaporojie (ZNPP), aflată sub ocupație rusă, ar fi fost probabil provocat de armata rusă, au declarat oficialii ucraineni duminică, potrivit Kyivindependent. De partea cealaltă, rușii îi acuză pe ucraineni că au lovit turnul de răcire al centralei cu drone.

UPDATE Agenția Internațională pentru Energie Atomică a transmis duminică seara un mesaj în care spune că „nu a fost raportat niciun impact asupra siguranței nucleare”.

„Experții AIEA au fost martorii unei degajări puternice de fum care venea din zona de nord a ZNPP în urma multiplelor explozii auzite seara. Echipa a fost informată de ZNPP despre un presupus atac cu dronă astăzi asupra unuia dintre turnurile de răcire situate la fața locului. Nu a fost raportat niciun impact asupra siguranței nucleare”, transmite AIEA.

Forțele ruse au dat foc „unui număr mare de anvelope de automobil în turnurile de răcire,” a spus Yevhen Yevtushenko, șeful administrației militare din Nikopol, pe 11 august, citând surse din Enerhodar, aflat sub ocupație.

„Poate că aceasta este o provocare sau o încercare de a crea panică în așezările de pe malul drept al fostului rezervor,” a spus el.

Conform lui Yevtushenko, nivelurile de radiație la centrală sunt normale.

Președintele Volodimir Zelenski a cerut Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să tragă Rusia la răspundere pentru această provocare.

„Atâta timp cât teroriștii ruși dețin controlul asupra centralei nucleare, situația nu este și nu poate fi normală,” a spus Zelenski într-o postare pe Telegram pe 11 august.

„Așteptăm reacția lumii, așteptăm reacția AIEA.”

De partea cealaltă, rușii au dat vina pe ucraineni. „Ca urmare a bombardării orașului Energodar de către forțele armate ucrainene, a avut loc un incendiu la un sistem de răcire al centralei nucleare Zaporojia”, a declarat Yevgeny Balitsky, guvernatorul instalat de ruși în regiune.

„În prezent, nivelurile de radiații se încadrează în limite”, a adăugat el.

Balitsky a spus, de asemenea, că nivelul radiaților din jurul unității este normal.

Ministrul de Interne al Ucrainei a declarat că „monitorizează intens” situația de la stațiile metrologice din apropierea centralei, care este cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Toate cele șase unități ale sale sunt în prezent oprite.

Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare stație nucleară din Europa, se află sub ocupație rusă din martie 2022. Poziția sa aproape de linia frontului a dus la riscuri sporite de siguranță nucleară pe parcursul războiului pe scară largă al Rusiei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole