Antena 3 CNN Externe Moment istoric în Rusia. Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, la masa discuțiilor

Moment istoric în Rusia. Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, la masa discuțiilor

Președintele Rusiei, Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, s-au întâlnit, marți, la Saint Petersburg, pentru prima oară de la doborârea de către Turcia a unui avion de luptă rusesc în apropiere de frontiera siriană în noiembrie anul trecut.

Incidentul a declanșat o criză diplomatică severă între cele două state preț de câteva luni.

Întrevederea celor doi a început cu o strângere de mână și o poză pentru presă, conform presei ruse.

"Această vizită, care are loc în pofida situației politice interne foarte complicate din Turcia, arată că noi toți dorim restabilirea dialogului și a relațiilor, în interesul poporului rus și al celui turc", a declarat Putin, după ce i-a strâns mâna omologului său turc.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat într-un interviu acordat agenţiei de ştiri ruse Tass, publicat luni, că doreşte o resetare a relaţiilor cu Rusia şi o reluare a cooperării între cele două ţări în diferite domenii, relatează Reuters.

Pe lângă incidentul cu avionul doborât, Rusia a impus sancţiuni comerciale Turciei, iar numărul turiştilor ruşi care vizitează Turcia a scăzut cu 87% în prima jumătate a anului 2016, notează Reuters. 

'O nouă pagină va fi deschisă în relaţiile ruso-turce. Această nouă pagină va include o cooperare militară, economică şi culturală', a subliniat preşedintele turc, a declarat Erdogan, înainte de vizită.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile