Antena 3 CNN Externe Rusia a testat cu succes o rachetă hipersonică

Rusia a testat cu succes o rachetă hipersonică

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 15:31 19 Iul 2021 Modificat la 15:31 19 Iul 2021

”Fregata 'Amiral Gorchkov” a lansat o rachetă hipersonică Zircon din Marea Albă către o ţintă terestră de pe coasta Mării Barents”, a declarat Ministerul Apărării din Rusia într-un comunicat.

Un test similar a avut loc pe 6 octombrie anul trecut, în ajunul celei de-a 68-a aniversări a preşedintelui rus Vladimir Putin.

Racheta hipersonică se deplasează cu o viteză de câteva ori mai mare decât cea a sunetului, urmează o traiectorie mult mai joasă şi mai plană decât rachetele balistice clasice.

În 2019, Moscova şi-a desfăşurat primele rachete hipersonice cu capacitate nucleară.

Potrivit unui raport al Serviciului de cercetare al Congresului SUA, şi SUA dezvoltă arme hipersonice de la începutul anilor 2000.

Pe fondul tensiunilor cu ţările occidentale, Rusia a înmulţit în ultimii ani anunţurile de noi arme prezentate ca „invincibile” de Vladimir Putin. Zircon este una dintre ele.

Cu o autonomie maximă de aproximativ 1.000 de kilometri, racheta va urma să echipeze nave de suprafaţă şi submarine ale flotei ruseşti.

Vladimir Putin a anunțat, cu ceva timp în urmă, că racheta este capabilă ”să evite cu succes scuturile americane”.

Etichete: racheta
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole