Surse din cadrul agenției britanice de contrainformații au declarat că Moscova a folosit un spion în Marea Britanie pentru a pune mâna pe cercetările pentru tehnologia de producere a vaccinului. Nu este clar însă dacă a fost vorba de un document sau chiar de substanța propriu zisă.
Ministrul Damian Hinds a refuzat să comenteze cazul, dar nu a negat nimic, și a spus” putem afirma că există câteva state care caută constant să pună mâna pe informații importante, secrete comerciale sau științifice, și date medicale”.
Spionii MI5 a spus deja că hackerii ruși au încercat de nenumărate ori din martie să spargă rețeaua Universității Oxford, aproximativ la o lună după ce cercetătorii britanici au anunțat lucrul la noul vaccin.
În aprilie anul trecut, Oxfordul a anunțat că începe testele pe oameni, dar în luna următoare, Moscova a spus că Rusia și-a inventat deja propriul ser anti-COVID-19.
În luna august, președintele Vladimir Putin a a anunțat, în cadrul unei conferințe televizate, că Rusia a câștigat cursa mondială pentru elaborarea primului vaccin eficient anti-Covid.
Ulterior s-a descoperit vă vaccinul Sputnik acționează la fel ca serul AstraZeneca, amândouă fiind pe bază de vector viral, ceea ce înseamnă că utilizează o versiune atenuată a virusului pentru a transporta în condiții de siguranță instrucțiuni sub formă de cod genetic către celulele organismului.
Desfășurătorul evenimentelor sugerează că Moscova ar fi putut să facă rost de informații în timpul primelor teste pe oameni din Marea Britanie.
Surse din ministerul britanic au declarat pentru The Sun că au dovezi conform cărora spioni care lucrează pentru Kremlin au furat tehnologia vaccinului AstraZeneca pentru a-și crea propriul vaccin.
Acuzațiile vin la câteva săptămâni după ce președintele rus, Vladimir Putin a anunțat că s-a vaccinat, făcând apel către cetățeni să facă la fel pentru a se proteja împotriva virusului SARS-CoV-2, potrivit The Daily Mail.