Antena 3 CNN Externe Rusia avertizează țara care l-ar putea aresta pe Vladimir Putin, dacă acesta va participa aici la un summit internațional

Rusia avertizează țara care l-ar putea aresta pe Vladimir Putin, dacă acesta va participa aici la un summit internațional

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:19 23 Mar 2023 Modificat la 14:19 23 Mar 2023

Este vorba despre Africa de Sud iar avertismentul de la Moscova vine în contextul mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI) pe numele președintelui rus Vladimir Putin.

"Suntem încrezători că Africa de Sud va desfășura summitul, programat pentru luna august, la cel mai înalt nivel organizatoric şi va oferi oportunitatea pentru o activitate eficientă tuturor delegațiilor partenerilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) la orice nivel", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

Zaharova a reiterat poziția potrivit căreia acțiunile CPI în relație cu Rusia "sunt nule și neavenite din punct de vedere juridic", ținând cont de faptul că Moscova a semnat Statutul de la Roma - Tratatul constitutiv al instanței de la Haga - dar nu l-a ratificat.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a subliniat că, în ceea ce privește "lumea exterioară", oficialii de stat se bucură de imunitate, în timp ce oficialii de rang înalt beneficiază de "imunitate absolută", în conformitate cu dreptul internațional.

Citește și: "Vladimir Putin ar trebui arestat de orice țară care a aderat la CPI dacă intră pe teritoriul său" | Antony Blinken a fost întrebat cum ar proceda SUA

Africa de Sud se declară conștientă de obligațiile pe care le are în cadrul CPI

Africa de Sud a dat asigurări, recent, că este "conștientă" de obligația sa legală de a-l aresta pe Vladimir Putin, ca urmare a mandatului emis de CPI pe numele său pentru presupuse crime de război legate de deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia.

Vincent Magwenya, purtătorul de cuvânt al președintelui sud-african Cyril Ramaphosa, a precizat că, până la evenimentul din august, autoritățile din această țară "rămân în contact cu diverse părți interesate în ceea ce privește summitul și alte probleme legate de acesta".

Africa de Sud este unul dintre cele 123 de state semnatare ale Statutului de la Roma, pe care l-a ratificat în 2000 și, prin urmare, este obligată să coopereze în cadrul mandatului de arestare emis de CPI.

Țara africană a transmis, anul trecut, că a adoptat o "poziție neutră" față de războiul din Ucraina, făcând apel la dialog și diplomație pentru rezolvarea conflictului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole