Antena 3 CNN Externe Rusia a adus tancuri în apropierea graniței Afganistanului

Rusia a adus tancuri în apropierea graniței Afganistanului

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 17:41 20 Iul 2021 Modificat la 17:41 20 Iul 2021

Moscova a anunțat efectuarea mai multor exerciții în contextul tensiunilor regionale generate de ofensivele talibanilor și de retragerea SUA din regiune.

Luptătorii talibani au făcut progrese majore în timp ce forțele SUA se retrag după 20 de ani de război, o durere de cap a seurității Moscovei, care se teme că refugiații ar putea fi împinși în curtea din Asia Centrală și flancul său defensiv sudic destabilizat.

Rămaşi fără sprijin american, soldaţii afgani au opus o slabă rezistenţă. Peste o mie dintre ei s-au refugiat la începutul lui iulie în Tadjikistan, care a mobilizat 20.000 de rezervişti.

Echipajele de tancuri de la baza militară rusă din Tadjikistan, cea mai mare din străinătate, au finalizat o călătorie de 200 km (124 de mile) către o zonă militară lângă granița afgană.

Aplicațiile vor avea loc în perioada 5-10 august la un alt poligon, Harb-Maidon, situat mult mai aproape de graniță, urmând ca la ele să mai participe forțe tadjice și uzbece.

Rusia a mai anunțat că va organiza manevre militare comune cu Uzbekistanul la poligonul uzbec Termez, situat de asemenea în apropierea frontierei afgane, în perioada 30 iulie - 10 august.

În timpul desfășurării, echipajele tancurilor T-72 au practicat protejarea convoaielor și respingerea focului inamic, a raportat TASS.

„La sosirea la distanță, echipajele au început să își stabilească pozițiile și să asigure acoperirea vehiculelor de luptă”, se menționează într-un comunicat.

Anterior, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a precizat că Rusia va interveni în Afganistan doar dacă ostilitățile din această țară se vor extinde peste granițe și vor afecta securitatea partenerilor săi.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole