Serviciul de informații suedez acuză Rusia că și-a redublat activitățile de spionaj și și-a extins metodele de influență asupra altor state, în special prin intermediul agenției de presă Sputnik și prin canalul de televiziune RT, potrivit raportului său anual prezentat joi și citat de publicațiile Dagens Nyheter și The Local, scrie Agerpres.
Astfel, nu mai puțin de zece diplomați ruși, aflați la post în Suedia, sunt de fapt spioni, relevă Säkerhetspolisen (SAPO, poliția siguranței statului suedez), care susține că "spionii ruși" mai efectuează misiuni sub acoperirea de angajați ai unor companii aeriene sau de oameni de afaceri ai unor firme care operează în Suedia.
Presupuși agenți ruși au fost identificați pe teritoriul Suediei în special pe parcursul ultimilor trei ani, citează și Radio Sweden din același document.
Rusia desfășoară în Suedia un război psihologic al cărui obiectiv este de a manipula opinia publică și a influența luarea deciziilor politice, recurgând la "mișcări extremiste, operațiuni de informare și campanii de dezinformare", potrivit raportului.
"În afară de serviciile de informații și de securitate rusești, observăm organe de presă și agenții de informații rusești, posedând resurse imense și funcționând din ce în ce mai mult ca instrumente loiale administrației de stat. Aceste grupuri mediatice, între care Sputnik și RT, lucrează atât în Rusia, cât și în străinătate", se mai afirmă în document.
Potrivit lui Wilhelm Unge, responsabil de contraspionaj în cadrul SAPO, care figurează printre autorii raportului, Rusia și-a extins metodele de influență asupra altor state pe fondul crizei din Ucraina.
"Rusia vorbește ea însăși despre un 'război nelinear'. Pentru noi este un termen bun, pentru că el arată că nu este vorba doar despre metode militare, ci și economice, politice, diplomatice și informaționale", a declarat Unge jurnaliștilor, prezentându-le raportul.
El a evocat printre metodele utilizate scrisori false al căror expeditor este neidentificabil, incursiuni aeriene rusești, demersuri politice, măsuri adoptate ca ripostă sancțiunilor, spionarea structurilor civile și militare.
Analistul a citat — de asemenea, printre metodele "războiului nelinear" — comentariile din rubricile rețelelor de socializare.
"O activitate atât de bine coordonată a Rusiei este foarte preocupantă", a semnalat Unge, estimând că Rusia este interesată în special de discuțiile despre aderarea Suediei la NATO și ar dori ca divergențe să izbucnească în cadrul Uniunii Europene, ceea ce ar putea accelera ridicarea sancțiunilor.
Raportul evocă, de asemenea, activitățile serviciilor de informații rusești pe teritoriul suedez. "Potrivit SAPO, o treime dintre diplomații aflați la post în Ambasada Rusiei la Stockholm sunt agenți de informații", se afirmă în document.
"Constatăm activități de spionaj în toate domeniile: politic, economic, militar etc. Imaginea de ansamblu este foarte deranjantă", mai spune Unge, care subliniază că actualii agenți ruși sunt mult mai educați și, de multe ori, mai tineri decât cei din perioada sovietică, interesul lor major îndreptându-se spre achiziționarea de tehnologie avansată.
Unor angajați ai Ambasadei Rusiei li s-a cerut să părăsească țara în 2015, amintește SAPO, care conchide că spionajul rusesc reprezintă cea mai mare amenințare pentru Suedia, devansând periculozitatea altor servicii secrete, precum cele ale Iranului și Chinei, de asemenea foarte active.
Anterior, directorul Comunității serviciilor de informații din SUA, James Clapper, acuzase Rusia că și-a intensificat războiul informațional, afirmând că Moscova încearcă să discrediteze Occidentul, să-i "submineze consensul referitor la Rusia", subliniind "rolul Rusiei ca principală putere mondială care ar trebui să dea dovadă de responsabilitate".