Antena 3 CNN Externe Rusia refuză să înapoieze Occidentului avioane în valoare de 10 miliarde de dolari

Rusia refuză să înapoieze Occidentului avioane în valoare de 10 miliarde de dolari

Adelina Miron
<1 minut de citit Publicat la 13:38 01 Apr 2022 Modificat la 13:39 01 Apr 2022

Sancțiunile impuse de Occident ca răspuns la campania militară a Rusiei din Ucraina au forțat firmele occidentale să rezilieze contractele de leasing cu companiile aeriene ruseşti pentru peste 500 de avioane. Rusia a spus că 78 dintre aceste avioane au fost confiscate în străinătate, ceea ce înseamnă că au mai rămas peste 400.

„Întreaga flotă, adică aeronavele străine, va rămâne în Rusia. Unele au fost reținute (în străinătate) pe măsură ce se introduceau sancțiuni, dar marea majoritate a aeronavelor Boeing și Airbus rămân în Rusia”, a declarat Borisov la televiziunea rusă, potrivit Reuters.

Preşedintele Putin a aprobat o nouă lege care va permite ca aeronavele, în valoare de aproape 10 miliarde de dolari, să fie înscrise în propriul registru, „pentru a asigura funcționarea neîntreruptă a activităților din domeniul aviației civile”.

Mișcarea a venit după ce Bermude și Irlanda, țări în care sunt înregistrare aproape toate aeronavele închiriate de Rusia, au declarat că suspendă certificatele de navigare pentru acele aeronave.

Prin această lege, Rusia ar putea intra în contradicție cu regulile internaționale care interzic înregistrarea avioanelor civile în mai multe țări în același timp, potrivit Reuters.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole