Antena 3 CNN Externe Rusia oferă recompensă pentru primul avion F-16 doborât în Ucraina. Suma promisă de Moscova

Rusia oferă recompensă pentru primul avion F-16 doborât în Ucraina. Suma promisă de Moscova

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:01 16 Iul 2024 Modificat la 21:01 16 Iul 2024

Rusia a anunţat o recompensă financiară de 15 milioane de ruble (aproximativ 170.000 de dolari) pentru doborârea primului avion de luptă F-16 (Fighting Falcon) în Ucraina, potrivit EFE şi RBC.ru, citând Ministerul rus al Apărării.

Această recompensă financiară va fi plătită nu de Ministerul rus al Apărării, ci de compania rusă FORES, specializată în producţia de utilaje şi echipamente pentru industria petrolieră, potrivit RBC.ru, scrie Agerpres.

„Recompense vor fi, de asemenea, acordate şi celor care vor doborî următoarele F-16 sau F-15 în zona operaţiunii militare speciale” în Ucraina, a declarat directorul executiv adjunct al companiei ruse FORES, Ilia Potanin, fără să precizeze despre ce sume este vorba.

Totuşi, el a ţinut să specifice faptul că cea mai mare recompensă - de 170.000 - va fi acordată doar pentru primul avion F-16 doborât în Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat luni pe lângă partenerii occidentali ai Kievului să majoreze numărul planificat de avioane de luptă F-16 pe care s-au angajat să le livreze până la sfârşitul anului pentru ca Ucraina să poată să lupte la acelaşi nivel cu aviaţia rusă.

Ucraina urmează să primească şase avioane de luptă F-16 în următoarele luni.

Rusia a avertizat că aceste avioane vor fi ţinte legitime pentru forţele sale odată ce vor apărea în zona de luptă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole