Antena 3 CNN Externe Rusia distruge un pod care leagă orașele-cheie Severodonețk și Lîsîceansk

Rusia distruge un pod care leagă orașele-cheie Severodonețk și Lîsîceansk

Armata rusă a distrus un al doilea pod care leagă orașele învecinate Severodonețk și Lîsîceansk, a căror capturare i-ar aduce Moscovei controlul în regiunea Lugansk.

de Adrian Iclozan    |   

În prezent, rușii bombardează un al treilea pod între cele două orașe, a declarat Seghei Gaidai, guvernatorul regiunii Lugansk.

Anterior, în data de 22 mai, trupele Moscovei au distrus podul Pavlograd (foto) dintre cele două localități.

Gaidai a relatat că situația la Severodonețk este extrem de grea și că următoarele două zile vor fi decisive, dar a adăugat că până acum trupele ruse nu au reușit să controleze complet orașul.

"Ei vor să blocheze complet Severodonețk, astfel încât să nu mai fie posibilă nici scoaterea oamenilor din oraș, nici transportul de muniție și întăriri", a arătat oficialul ucrainean.

El a anticipat că Rusia își va folosi toate rezervele, astăzi sau în ziua următoare, pentru a captura Severodonețk și a estimat că invadatorii ar putea avansa în alte direcții, pentru a izola orașul prin preluarea controlului asupra autostrăzii Lîsîceansk - Bahmut.

Atac cu rachete ar rușilor la Ciortkiv

Un atac cu rachetă asupra orașului Ciortkiv din vestul Ucrainei a distrus parțial o instalație militară și a rănit 22 de persoane, a declarat guvernatorul regiunii ucrainene Ternopil.

Volodimir Truș a spus că patru rachete au lovit orașul noaptea trecută, distrugând patru blocuri rezidențiale.

"22 de persoane rănite au fost transportate la spital, inclusiv un copil de 12 ani", a declarat oficialul.

El a adăugat că rachetele au fost trase de pe o navă de război aflată în Marea Neagră.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile