Antena 3 CNN Externe Rusia plătește gruparea Șor cu sume care ajung la 2% din PIB-ul Republicii Moldova

Rusia plătește gruparea Șor cu sume care ajung la 2% din PIB-ul Republicii Moldova

A.I.
2 minute de citit Publicat la 11:23 14 Noi 2024 Modificat la 11:23 14 Noi 2024

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a vorbit despre planul prin care autoritățile de la Chișinău intenționează să stopeze corupția politică, relatează presa din țara vecină.

„Trebuie să avem o abordare sistemică și, după cum s-a mai menționat, nu putem lucra cu mănuși albe”, a declarat el.

Anterior, președinta Maia Sandu a anunțat că Guvernul și Parlamentul vor veni cu un plan pentru a asigura examinarea prioritară a dosarelor ce vizează corupția politică și cumpărarea de voturi, urmând să fie redus termenul de soluționare a acestora.

„Prima versiune a acestui plan va fi prezentată pe 14 noiembrie. În aceste zile, am lucrat cu echipele de la Ministerul Justiției, dar am solicitat și opinia tuturor ramurilor independente din acest domeniu, pentru a examina cum să ne pregătim pentru următorul val de fraudare.

Acest fenomen a putut fi stăvilit parțial de intervenția, în mod special, a poliției, a CNA-ului și a câtorva procurori și judecători. Dar trebuie să avem o abordare sistemică și, după cum s-a mai menționat, nu putem să mergem cu mănuși albe. Trebuie să schimbăm și abordarea”, a precizat prim-ministrul.

Rusia plătește gruparea Șor cu sume care ajung la 2% din PIB-ul Republicii Moldova

El a adăugat că Republica Moldova se luptă „cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, care ating aproape 2% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova”.

„Un astfel de atac este fără precedent, este o nouă formă a războiului hibrid, prin care este atacat fundamentul democrației”, a adăugat Dorin Recean.

Reacția autorităților de la Chișinău vine după ce alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din Republica Moldova s-au desfășurat pe fondul demersurilor sponsorizate de Moscova, de a influența votul conform intereselor sale.

Un rol central în aceste tentative a fost jucat de organizația oligarhului fugar Ilan Șor.

Conform anchetei autorităților moldovenești, organizația „Șor” a mobilizat peste 130.000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă rusească supusă sancțiunilor internaționale.

Schema pentru deschiderea a conturilor bancare la PSB Bank pentru cetățenii Republicii Moldova a fost elaborată de serviciile speciale rusești, au arătat rezultatele investigației.

Maia Sandu promite o nouă abordare în reforma justiției, după alegerile prezidențiale

Pe 20 octombrie, după încheierea primului tur de scrutin, președinta Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova s-a confruntat „cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației”, precizând că „grupări criminale, împreună cu forțe străine, au atacat țara cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă”.

Sandu a invocat probe și informații care arată ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 de mii de voturi.

În pofida tentativelor de influențare și fraudare, referendumul constituțional a consfințit intenția de aderare a țării la Uniunea Europeană, iar Maia Sandu a câștigat alegerile, învingându-l în turul II pe candidatul socialist pro-rus Alexandr Stoianoglo.

Ea a afirmat că bunele practici internaționale în materie de reforma justiției s-au dovedit insuficiente și că „cea mai importantă lecție este că nu poți să faci reforma justiției cu mănuși albe”.

„Deci imediat după aceste alegeri, Parlamentul și Guvernul trebuie să ia măsuri total diferite de ce s-a făcut până acum”, a avertizat ea.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole