Anunțul a fost făcut de șeful Centrului de management al apărării naționale din Rusia, generalul colonel Mikhail Mizintsev, prin intermediul agenției de presă rusă de stat TASS.
”Pe baza solicitărilor personale ale președintelui francez și ale cancelarului german către președintele rus Vladimir Putin, forțele armate ruse vor deschide din nou un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporojie (cu oprire la Berdyansk) la ora 10:00 pe 1 aprilie. Pentru a asigura succesul acestei operațiuni umanitare, este planificată să fie desfășurată cu participarea directă a reprezentanților Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și ai Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, a menționat Mizintsev.
Joi, un convoi de autobuze pentru evacuarea cetățenilor se îndrepta spre orașul asediat de trupele ruse. Cu toate acestea, nu este prea clar când vor reuși să ajungă. Oficialii ucraineni spuneau că rușii fac tot posibilul pentru a îngreuna deplasarea.
”Procesul de evacuare este în desfășurare. Ne vom da seama cum avansează aproape de miezul nopții în această seară”, a spus Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare regionale Donețk, într-un briefing televizat, transmite CNN.
"Convoiul de evacuare a trecut de Vasylivka. Este greu de prognozat acum dacă convoaiele vor ajunge la Mariupol sau la marginea acestuia. Din câte înțelegem, convoiele sunt acum în Berdiansk. Dar inamicul a făcut totul pentru a face imposibilă menținerea contactului cu convoiul din Berdiansk”.