Antena 3 CNN Externe Rusia vrea negocieri cu Uniunea Europeană pentru livrările de gaze. Contractul cu Ucraina se încheie la finalul anului 2024

Rusia vrea negocieri cu Uniunea Europeană pentru livrările de gaze. Contractul cu Ucraina se încheie la finalul anului 2024

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:48 27 Ian 2024 Modificat la 20:48 27 Ian 2024

În cadrul unui contract pe cinci ani convenit între Moscova și Kiev în 2019, Rusia exportă gaze naturale în Europa prin Ucraina și plătește părţii ucrainene pentru utilizarea rețelei sale de conducte.

Acordul a continuat în ciuda începerii războiului din Ucraina în februarie 2022, deși livrările de gaze rusești către Europa au scăzut de atunci.

La începutul acestei săptămâni, diverse instituții media au citat guvernul ucrainean afirmând că Kievul nu va căuta să discute cu Moscova despre posibilitatea de a prelungi acordul de tranzit de gaze, notează Reuters.

"Dacă cealaltă parte UE dorește, suntem pregătiți să discutăm. Până acum nu vedem o astfel de dorință", a declarat Alexander Novak, vicepremierul Rusiei, citat de agenția de presă RIA.

Un oficial al Uniunii Europene a refuzat vineri să speculeze dacă acordul de tranzit cu Ucraina va fi prelungit dincolo de sfârșitul anului 2024, dar a declarat că blocul evaluează toate scenariile pentru a se asigura că este pregătit.

Conflictul din Ucraina, pe care Moscova îl numește o operațiune militară specială, a determinat o campanie europeană de înlocuire a combustibilului rusesc cu livrări alternative și energie regenerabilă. Cu toate astea, Gazprom, compania controlată de Kremlin, continuă să trimită gaz prin Ucraina.

Etichete: Rusia Gazprom Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole