Reorganizarea armatei ruse, mișcările de trupe, precum și extinderea producției de arme a Rusiei sunt principalele indicii.
Este de aşteptat ca forţele lui Vladimir Putin să se dubleze în următorii cinci ani şi să atace, pentru început, statele baltice.
În schimb, conducerea NATO şi agenţiile americane de informaţii nu prevăd pericolul unui atac rusesc asupra NATO pe termen mediu.
Oficialii consideră că forțele armate ruse vor avea nevoie de aproape 8 ani pentru a-şi restabili puterea militară pe care o aveau înainte de a invada Ucraina.
Mircea Geoană: Trebuie să ne pregătim pentru încă cel puţin câţiva ani de o relaţie tensionată cu Rusia
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că trebuie să ne pregătim pentru încă cel puţin câţiva ani de o relaţie tensionată cu Federaţia Rusă, dar a subliniat că o Rusie mai agresivă înseamnă o Alianţă Nord-Atlantică mai pregătită să descurajeze această situaţie.
În contextul alegerilor prezidenţiale din Rusia, care se desfăşoară în perioada 15 - 17 martie, Mircea Geoană a fost întrebat ce înseamnă câştigarea unui nou mandat de către Vladimir Putin.
"Dacă cineva crede că aceste alegeri sunt alegeri într-o lume democratică, este evident că nu este cazul. Este continuarea acestui regim politic la Moscova şi, din păcate, nu vedem o schimbare de abordare nici în Ucraina, nici faţă de Occident, nici faţă de NATO.
Aşa că trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile cel puţin pentru o relaţie tensionată, NATO îşi face datoria, ne protejăm teritoriul şi aliaţii, ne luăm măsuri în consecinţă.
O Rusie mai agresivă înseamnă un NATO mai pregătit să descurajeze această agresivitate", a declarat Mircea Geoană.