S-au dus acolo voluntar, la fel ca mulți oameni din țări de pe tot globul.
Românii care ajută Ucraina să reziste în fața invaziei ruse sunt militari în rezervă, oameni care cunosc bine echipamentele sau tacticile de luptă.
Sunt însă și oameni din domenii precum IT-ul.
Ei au plecat la luptă conștienți de faptul că dacă rușii câștigă frontul de la granița cu România, va fi o chestiune de timp până când războiul va cuprinde şi țara noastră.
Echipa Antena 3 CNN i-a filmat pe românii care luptă pe frontul din Ucraina
Pentru prima oară de la invazia în Ucraina, o echipă de televiziune a reușit să intre în tranșee ucrainene alături de combatanții români.
Un moment de luptă este surprins pe cameră.
"Ni s-a raportat un RPG (aruncător de grenade, n.r.) la 250 de metri în faţă şi am primit ordin să tragem cu grenadele astea!", spune unul dintre militari.
După aproape două luni de lupte intense în care și-au făcut o idee despre cum arată iadul, soldații români şi ucraineni au reușit să elibereze Bahmutul.
Au lăsat în urmă numeroase cadavre ale rușilor. Tabloul este completat de arme și muniții abandonate sau distruse.
"Aici se vede că a fost o poziție de mitralieră. Ne-au lăsat cadouri pe aici. O cască ultramodernă. Parcă e oală de mâncare sau de dus la WC.
Toate pozițiile sunt pline cu muniție", afirmă un participant la lupte.
La câteva luni distanță, într-o altă călătorie în Ucraina, echipa Antena 3 CNN se întâlnește cu câțiva dintre voluntarii Grupului de luptă "Getica".
Așa s-au autointitulat românii care luptă împotriva rușilor. Jurnaliștii nu au voie să le filmeze fețele și să le divulge numele.
Echipa de filmare este transportată cu mașina lor spre una dintre pozițiile din Nikolaev, pe care românii trebuie să o supravegheze. Aici, rușii încearcă săptămânal să străpungă liniile de apărare.
In GALERIA FOTO următoare, imagini cu unii dintre românii care luptă pe frontul din Ucraina
[GAL layout="5"]Faceți cunoștință cu Getodac
"M-am trezit, mi-am făcut cafeaua, m-am așezat la calculator. Am văzut un titlu imens: Rusia invadează Ucraina. Nu mai știu dacă am scăpat cafeaua sau am continuat să beau", se confesează unul dintre voluntarii români.
Este cel supranumit Getodac, liderul combatanților români din Ucraina, rezervist în armata română.
În țară, a fost ofițer într-un serviciu de informații. În Ucraina este soldat pe contract și încasează soldă, la ca militarii ucraineni.
Luptător român: "Dacă rușii cuceresc Ucraina, nu se vor opri aici"
"Toți din Getica estimăm că Rusia o să continue, dacă va reuși să cucerească tărișoara asta. Nu cred că există unul care să aibă vreun dubiu. Am vrut să mă înrolez încă din primul an. La început, eram un grup de străini. Am făcut și niște cursuri tactice cu prieteni, colegi din breaslă și am intrat, prieteni din diferite naționalități, apoi fiecare s-a înrolat aici", spune Getodac în discuția cu jurnalistul Antena 3 CNN.
După Getodac au urmat și alții. Nu doar rezerviști români ci și ingineri IT, specialiști în războiul cibernetic și armurieri.
"Nu am simțit niciodată cum simt aici că lupt pentru țară, pentru ca sunt foarte aproape de România. Există posibilitatea ca România sa intre în conflict cu Rusia într-un viitor apropiat", punctează Getodac.
"Hunter", specialistul în drone din Getica, împărtășește o opinie similară.
"Cum au spus şi colegii, cred că se va extinde peste graniță, dacă nu îi oprim", explică românul.
Românii din "Getica" vor continua să lupte în Nikolaev
Discuția cu Hunter este oprită de o alarmă aeriană care anunță posibile atacuri cu drone sau rachete rusești.
Grupul de luptă Getica va continua să lupte în Ucraina, iar orașul Nikolaev va rămâne bastionul lor.
"Importanța strategică a orașului Nikolaev pune o responsabilitate imensă pe umerii soldaților ucraineni.
Dacă rușii reușesc să treacă de această redută, pot ajunge aproape nestingheriți în Odesa", a relatat, din Nikolaev, corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu.