Antena 3 CNN Externe Rusia a început evacuarea personalului diplomatic din Ucraina | Steagurile misiunilor au fost date jos

Rusia a început evacuarea personalului diplomatic din Ucraina | Steagurile misiunilor au fost date jos

Cerasela Stafie
<1 minut de citit Publicat la 19:31 23 Feb 2022 Modificat la 19:31 23 Feb 2022

Informația a fost distribuită miercuri de agenția de presă rusă TASS, care a citat un reprezentant al Ambasadei Rusiei la Kiev. Ulterior, a fost confirmată de agențiile internaționale.

”Mai multe mașini au părăsit teritoriul consulatului dimineața”, a declarat pentru Reuters un membru al Gărzii Naționale ucrainene, care se afla de serviciu în apropierea consulatului rus din Odesa.

Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat marți evacuarea personalului diplomatic din Ucraina din ceea ce a numit din ”motive de siguranță”. Se întâmpla la o zi după ce președintele Vladimir Putin a recunoscut independența a două regiuni separatiste din estul Ucrainei și a ordonat trupelor ruse ”să mențină pacea” acolo, în timp ce grupează armata de-a lungul granițelor ucrainene.

Statele Unite și aliații săi au anunțat miercuri mai multe sancțiuni împotriva Rusiei pentru recunoașterea celor două zone separatiste. Au transmis și că au pregătit măsuri mai dure în cazul unei invazii la scară largă.

Ministerul de Externe al Ucrainei i-a cerut președintelui Volodimir Zelenski să rupă legăturile diplomatice cu Rusia, ca răspuns la recunoașterea independenței regiunilor deținute de separatiști. Zelenski a declarat marți că va analiza cererea.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole