Antena 3 CNN Externe Rusia vrea ca forțele NATO să se retragă din România și Bulgaria

Rusia vrea ca forțele NATO să se retragă din România și Bulgaria

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:40 21 Ian 2022 Modificat la 11:43 21 Ian 2022

Moscova a cerut garanții obligatorii din punct de vedere juridic de la NATO că blocul își va opri expansiunea și va reveni la granițele sale din 1997.

Răspunzând la o întrebare despre ce ar însemna asta pentru Bulgaria și România, care au aderat la NATO după 1997, ministerul a spus că Rusia dorește ca toate trupele, armele și alte echipamente militare străine să fie retrase din acele țări, potrivit Reuters.

Joe Biden a respins însă posibilitatea retragerii trupelor din România și Bulgaria, ba mai mult, președintele Statelor Unite a declarat că va crește prezența militară în România și Polonia, dacă Rusia atacă Ucraina. 

„Nu vom face asta. De fapt, ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”, a precizat președintele SUA. 

Şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că este dispus să aducă trupe pe teritoriul României în cadrul misiunilor NATO. Vestea a fost dată de europarlamentarul francez Natalie Loiseanu.

„În această seară Emmanuel Macron a anunţat disponibilitatea Franţei de a participa la o prezenţă militară avansată a NATO în România. Franţa este solidară cu statele europene preocupate de securitatea lor”, a scris aceasta pe Twitter.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole