Antena 3 CNN Life Sănătate Rusia dezvăluie motivul pentru care refuză să permită inspecția armelor sale nucleare

Rusia dezvăluie motivul pentru care refuză să permită inspecția armelor sale nucleare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:49 01 Feb 2023 Modificat la 15:49 01 Feb 2023

Acesta este stabilit prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START).

Reacția vine la o zi după ce Washingtonul a acuzat Rusia de încălcare a clauzelor tratatului, prin refuzul de a permite inspecția instalațiilor sale nucleare.

"Observăm că, în realitate, Statele Unite au distrus cadrul juridic pentru controlul armamentului și menținerea securității. Este o situație tristă. Totuși, considerăm că menținerea Tratatului Noul START este foarte importantă", a declarat, miercuri, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei.

La rândul său, ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a denunțat ceea ce el a numit acțiuni ale Statelor Unite care "erodează principalul obiectiv al Noului START - menținerea echilibrului armelor strategice".

Citește și: "Dacă Rusia pierde războiul, începe Apocalipsa nucleară" | Planul Moscovei, prezentat de Dmitri Medvedev

Diplomat rus: "Controlul armelor nucleare nu fi exercitat izolat de realitățile geopolitice"

"Washingtonul refuză să vadă cauzele profunde ale problemei, atribuindu-le altora responsabilitatea. Controlul armelor nucleare nu fi exercitat izolat de realitățile geopolitice.

În circumstanțele actuale, considerăm că este nejustificat, inoportun și inadecvat să invităm armata americană să inspecteze instalațiile noastre strategice", a spus Antonov.

Administrația de la Washington a acuzat, marți, Rusia că își încalcă obligațiile asumate prin Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic, prin respingerea inspecțiilor pe bază de reciprocitate în bazele militare cu arme nucleare.

SUA acuză Rusia de încălcarea unui acord privind armele nucleare

"Refuzul Rusiei de a facilita activitățile de inspectare împiedică Statele Unite să-și exercite drepturile esențiale în virtutea Noului START și amenință viabilitatea controlului nuclear între SUA și Rusia. Rusia nu s-a conformat nici obligației (...) de a convoca o sesiune a Comisiei Consultative Bilaterale în termenul prevăzut", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

Oficialul american a precizat că Washingtonul menține disponibilitatea de a colabora pentru relansarea aplicării Tratatului Noul START.

În noiembrie 2022, Rusia și-a anulat participarea la o reuniune programată la Cairo pentru discuții cu Statele Unite pe tema reluării inspecțiilor reciproce la capabilitățile nucleare, în cadrul Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic. 

În decembrie 2022, diplomați din Rusia și Statele Unite s-au întâlnit la Istanbul, pentru a discuta o serie de aspecte ale relațiilor bilaterale, care rămân tensionate.

Pe fondul disputelor din ultimii ani, Statele Unite și Rusia și-au redus semnificativ personalul diplomatic, inclusiv după o serie de expulzări.

Sursa: Mediafax

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole