Antena 3 CNN International News Rusia confirmă oficial atacul masiv cu drone kamikaze asupra Ucrainei, lansat luni dimineață | Cum reacționează NATO

Rusia confirmă oficial atacul masiv cu drone kamikaze asupra Ucrainei, lansat luni dimineață | Cum reacționează NATO

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 14:21 17 Oct 2022 Modificat la 14:23 17 Oct 2022

Conform sursei citate, au fost vizate ținte militare și obiective ale infrastructurii energetice ucrainene, notează CNN.

"În timpul zilei, forțele armate ruse au continuată să lovească cu arme cu rază lungă de înaltă precizie, lansate din aer și de pe mare asupra facilităților de comandă și control și asupra țintelor din sistemul energetic al Ucrainei. Toate obiectivele vizate au fost atinse", se spune într-o declarație a ministerului rus. 

Atacul cu drone care au lovit clădiri rezidențiale din Kiev a ucis cel puțin trei persoane, potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt.

Luni după-amiază, operațiunile de căutare și salvare erau încă în desfășurare în capitala ucraineană.

Kievul și serviciile americane de informații susțin că Rusia a utilizat în ultimele atacuri drone kamikaze furnizate de Iran, versiune pe care Teheranul o contestă categoric.

NATO livrează Kievului dispozitive anti-drone

În urma ultimelor evoluții din conflict, NATO va livra Ucrainei sute de sisteme de bruiaj împotriva dronelor rusești și iraniene.

Este vorba despre inhibitori care vor putea dezactiva aparatele de zbor fără pilot folosite de Moscova.

Decizia a fost luată  săptămâna trecută de miniștrii Apărării din statele aliate și a fost făcută publică de Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg.

În plus, Spania s-a angajat să furnizeze patru lansatoare HAWK, pentru a consolida apărarea aeriană a Ucrainei.

Foto: drone iraniene

Etichete: Rusia drone Kiev Iran
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole