Antena 3 CNN Actualitate Rusia califică uciderea ambasadorului de la Ankara drept atac terorist. MAE rus: ”Ucigaşii vor fi pedepsiţi”

Rusia califică uciderea ambasadorului de la Ankara drept atac terorist. MAE rus: ”Ucigaşii vor fi pedepsiţi”

<1 minut de citit Publicat la 20:08 19 Dec 2016 Modificat la 20:08 19 Dec 2016

Rusia califică uciderea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, drept atac terorist şi va chiar de astăzi (luni) va ridica problema la Consiliul de Securitate al ONU, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, informează TASS și Agerpres.

'Calificăm cele întâmplate drept atac terorist. Ne aflăm în legătură permanentă cu autorităţile turce, de la care am primit asigurări că va fi desfăşurată o anchetă minuţioasă multilaterală. Ucigaşii vor fi pedepsiţi', a declarat Zaharova.

Ea a confirmat că ambasadorul rus Karlov a murit în urma rănilor suferite. 'Astăzi este o zi tragică pentru diplomaţia rusă. Astăzi, la Ankara, în timpul unei acţiuni publice, ambasadorul rus a fost împuşcat şi a murit în urma rănilor suferite', a spus ea.

Zaharova a anunţat că Rusia va pune chiar de azi la Consiliul de Securitate al ONU problema privind atacul terorist împotriva ambasadorului rus la Ankara. 'Chiar de astăzi problema va fi adusă în faţa membrilor Consiliului de Securitate al ONU. Terorismul nu va trece. Vom lupta cu el în mod hotărât. Remarcabilul diplomat rus Andrei Ghennadievici Karlov va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră', a mai declarat aceasta.

Etichete: Rusia atac terorist
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole