Antena 3 CNN Externe Atac armat la grădiniță, în Rusia. Cel puțin doi copii au fost uciși, în regiunea Ulianovsk

Atac armat la grădiniță, în Rusia. Cel puțin doi copii au fost uciși, în regiunea Ulianovsk

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:30 26 Apr 2022 Modificat la 14:45 26 Apr 2022

"Conform informațiilor preliminare, au avut loc împușcături într-o grădiniță. Doi copii, o profesoară și atacatorul au murit", a declarat pentru AFP Dmitri Kamal, șeful Departamentului de informare al regiunii Ulianovsk.

El a menționat că anchetatorii se află la fața locului.

Vârstele copiilor uciși nu erau cunoscute la momentul transmiterii acestei știri.

Potrivit oficialului rus, ar fi vorba de copii cu vârste între trei și șase ani.

Ulterior, Serghei Morozov, fost guvernator al regiunii, a spus că a fost ucis un cadru didactic iar copii omorâți în cursul atacului erau născuți în anii 2016 și 2018. El a confirmat, de asemenea, că trăgătorul s-a sinucis.

O sursă din rândul forțele de ordine a declarat agenției ruse TASS că incidentul ar putea fi rezultatul unui "conflict intern".

Potrivit canalului Telegram Baza - despre care se știe că are surse în forțele de ordine ruse - bărbatul a intrat în grădiniță în timpul programului de somn.

El ar fi fost înarmat cu o pușcă model Izh-27, cu două țevi. La momentul respectiv, în clădire nu se afla niciun agent de pază.

AFP amintește că Rusia a fost zguduită anul trecut de două incidente armate separate -- la o școală din orașul Kazan și la o universitate din Perm, în care au fost uciși civili.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole