Antena 3 CNN Externe Pentagon: Rusia nu folosește arme laser în Ucraina

Pentagon: Rusia nu folosește arme laser în Ucraina

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 23:20 20 Mai 2022 Modificat la 23:20 20 Mai 2022

După ce Rusia a susținut că are tehnologie laser care ar putea lovi dronele inamice, oficialii Pentagonului s-au grăbit să nege afirmația, spunând că Rusia nu a folosit o astfel de tehnologie înainte.

"Nu avem nicio indicație cu privire la utilizarea laserelor, cel puțin a laserelor armate, în Ucraina. Nu există nimic care să confirme acest lucru", a spus John Kirby în timpul unui briefing.

Pe 18 mai, viceprim-ministrul Federației Ruse, Yuri Borisov, a anunțat că Rusia ar folosi sisteme de arme cu laser Zadira în Ucraina. Potrivit acestuia, vorbim despre armele cu laser, care se presupune că sunt capabile să „lovească fizic ținte, economisind rachete scumpe”.

Federația Rusă nu a precizat în ce domenii ale războiului sunt folosite astfel de arme, precum și ce succese au acestea.

Anul trecut Rusia a dezvoltat 6 sateliți antisateliţi, adică sateliți care distrug alţi sateliți. Unul dintre aceştia este cu laser.

Nu distruge satelitul în sensul că îi dă foc, dar îi distruge toate componentele electronice datorită intensității foarte mari a luminii care efectiv le prăjește.

Laserele sunt o categorie nouă de armamente, arme cu energie directă adică armele cu laser, armele cu microunde şi armele cu impuls electromagnetic prin explozie nucleară.

Președintele Volodimir Zelenski crede că Rusia, simțindu-și eșecul, începe să inventeze o armă-minune, potrivit Reuters.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole