Antena 3 CNN Externe Rusia anunță în mod oficial că și-a pregătit poligonul de teste nucleare pentru "activități pe scară largă"

Rusia anunță în mod oficial că și-a pregătit poligonul de teste nucleare pentru "activități pe scară largă"

A.I.
2 minute de citit Publicat la 18:11 23 Sep 2024 Modificat la 18:11 23 Sep 2024

Regimul de la Moscova a confirmat, luni, că a pregătit instalațiile din poligonul de teste nucleare de la Novaia Zemlea, relatează Agerpres.

Acest arhipelag situat la nord de Rusia continentală, în Oceanul Arctic, este locul unde Moscova a efectuat, în 1990, la 24 octombrie, ultimul său test atomic, cu ceva mai mult de un an înainte de destrămarea URSS.

Serghei Riabkov, ministru de externe adjunct, susține că țara sa a pregătit poligonul din Novaia Zemlea ca "reacție la pașii făcuți de Washington în ultimii ani, în care SUA s-au concentrat pe îmbunătățirea infrastructurii lor în acest domeniu".

Înaintea lui Riabkov, contraamiralul Andrei Siniţîn, șeful poligonului din arhipelagul arctic, a declarat pentru Rossiiskaia Gazeta că locația nucleară este pregătită pentru reluarea activităților de testare pe scară largă.

"Poligonul este complet pregătit. Personalul este pregătit. Dacă vine ordinul, putem începe testele în orice moment", a susținut acest militar rus de rang înalt.

Ministru adjunct de externe rus: Poziția noastră cu privire la testele nucleare nu s-a schimbat

Serghei Riabkov a declarat că poziția Rusiei cu privire la testele nucleare nu s-a schimbat de la momentul când președintele Vladimir Putin a revocat ratificarea, de către țara sa, a Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare, CTBT, în noiembrie 2023.

"După cum a stabilit și formulat președintele Rusiei, putem efectua astfel de teste, dar nu le vom realiza dacă SUA se abțin de la astfel de acțiuni", a spus oficialul de la Moscova.

Putin a avertizat recent că, dacă Occidentul va da undă verde Kievului să lovească ținte din profunzimea teritoriului rus cu armament occidental, "asta va însemna că SUA și țările europene vor fi în război cu Rusia".

Unii politicieni și analiști ruși au cerut în ultimele luni Kremlinului să aprobe un test nuclear, pentru a descuraja Occidentul să mai furnizeze armament Ucrainei.

URSS a detonat acum mai bine de 60 de ani cea mai puternică bombă nucleară din istorie

Cel mai puternic test cu bombă nucleară din istoria umanității a fost efectuat de autoritățile sovietice la 30 octombrie 1961 în poligonul din Novaia Zemlea.

Momentul a coincis cu cel de-al 22-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, PCUS.

A fost un test aerian, realizat cu ajutorul unui bombardier Tu-95, iar bomba, numită "Țarul", a fost lansată cu parașuta, declanșând o explozie echivalentă cu detonarea a 50 de megatone de TNT (trinitrotoluen). O megatonă înseamnă un milion de tone sau 1.000 de kilotone.

Ultimul test nuclear al Moscovei a fost efectuat la 24 octombrie 1990, tot în Novaia Zemlea. Atunci, au fost detonate opt încărcături cu o putere de 70 de kilotone de TNT.

Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1996 și a fost semnat de 185 de țări, inclusiv de Rusia, care l-a ratificat la 30 iunie 2000.

Nouă state, între care SUA, China, Iranul şi Israelul, nu au ratificat niciodată acest document. India, Pakistanul, Coreea de Nord și Siria nici măcar nu l-au semnat.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole